Valentin Sanfira : “Am fost ameninţat cu corigenţa, dacă nu mă apucam de cântat”

1289

Este tânăr, are o voce de invidiat şi a cucerit publicul cu talentul lui. Valentin Sanfira s-a făcut cunoscut datorită harului de a cânta şi a reuşit să-şi croiască drumul în viaţă prin multă muncă şi sacrificii. Urăşte să-şi facă planuri, însă are multe vise. Pasiunea pentru muzică populară a avut-o de mic, însă cea care i-a îndrumat paşii spre domeniul artistic a fost mătuşa sa, care era şi profesoară de franceză. Tânărul interpret Valentin Sanfira poveşte amuzat cum a fost ameninţat cu corigenţa la franceză, dacă nu se apucă de cântat. De câţiva ani artistul iubeşte şi este iubit de o frumosă gorjeancă. Se gândesc să facă pasul cel mare peste vreo 2 ani, până atunci se bucură unul de altul şi se iubesc cu foc.

Reporter: A început un nou an. Ce planuri aveţi pentru 2015 din punct de vedere profesional?
Valentin Sanfira: Eu nu îmi fac niciodată planuri. Sună prea a contabilitate. Eu îmi numesc “proiectele” altfel: dorințe, vise, speranțe. În primul rând, îmi doresc să fiu sănătos, pentru că asta este cel mai important. Să pot să merg la toate evenimentele pe care deja le-am programat, să reuşesc să colaborez cu televiziunile naţionale la fel de bine ca şi până acum. Aş vrea să am cât mai multe evenimente și spectacole. Albume nu, deocamdată. Eu am un album nou şi mai aştept un an. În 2016, spre final, o să îmi împlinesc o dorință… un album nou.

Rep.: Sunteţi un artist foarte îndrăgit de public. A fost greu să ajungeţi la inimile lor?
V. S.: Am avut inspirația și puterea necesară pentru a bucura sufletele oamenilor cu harul și talentul meu, iar oamenii mă iubesc.

Rep.: Ce sacrificii are viaţa de artist?
V. S.: Sacrificiul nu este nimic altceva decât realizarea lucrurilor sfinte, iar pentru cântec e îngăduit orice sacrificiu.

Rep.: Cum aţi descoperit pasiunea pentru muzica populară şi la ce vârstă?
V. S.: Pe când eram încă elev în clasa a patra. Copilăria şi adolescenţa mi-au fost dominate de o pasiune adânc înrădăcinată pentru teatru. În preadolescenţă, pasiunea pentru muzică a început să se înfiripe… printr-o ameninţare. Directoarea şcolii, care era şi mătuşa mea, era profesoară de franceză. Crezând că am talent la muzică, m-a ameninţat cu corigenţa la franceză, dacă nu mă apucam de cântat. Gustul muzicii l-am prins când m-am văzut pe o scenă, în faţa publicului.

“Mi-ar fi plăcut să fiu actor”

Rep.: Dacă nu aţi fi fost interpret, ce meserie v-ar fi plăcut să aveţi?
V. S.: Iubesc teatrul, mi-ar fi plăcut să gust un pic din culisele creării unui spectacol de teatru și bineînțeles să dansez, iar ca să fiu un actor desăvârșit ar fi trebuit să cânt, deci …tot muzică aș fi făcut…

Rep.: Aveţi regrete în ceea ce priveşte viaţa profesională?
V. S.: În cariera pe care mi-o conturez, nu am regrete. Trebuie să îţi doreşti pe zi ce trece să fii mai bun şi mai serios în ceea ce faci pentru că la multitudinea de solişti e foarte greu să ieşi în evidenţă şi să-i faci pe oameni să te iubească şi tot ceea ce cânţi să le ajungă la suflet.

Rep.: Cum arată o zi din viaţa unui artist?
V. S.: Mi-ar fi imposibil să vă descriu una din zilele mele pentru că sunt atât de imprevizibil încât mă surprind pe mine însumi. Dar ziua începe cu o cafea, iar prietenii mei de pe facebook o știu cel mai bine…

Rep.: Esti foarte tânăr, mai ai multe de realizat. Care este cea mai mare dorinţă pe care o ai?
V. S.: Cel mai important lucru în viaţă este să fii OM!..iar restul pentru mine sunt detalii.

“Îmi doresc o familie frumoasă şi numeroasă”

Rep.: Să vorbim acum şi despre viaţa personală. Ştim că eşti iubit şi iubeşti. Cine este femeia din viaţa ta şi cum v-aţi cunoscut?
V. S.: Într-adevăr, iubesc și sunt iubit, avem o relație frumoasă și asta este tot ce contează.

Rep.: Aţi vorbit despre căsătorie? Când o să faceţi “pasul cel mare?”
V. S.: Ca orice tânăr, după o vârstă te gândeşti şi la o familie. Eu mă gândesc la o familie. Deocamdată mai aştept, pentru că mai am doi fraţi mai mari şi cum spune tradiţia, trebuie să facă mai întâi ei pasul cel mare. Anul acesta va fi nunta fratelui meu cel mijlociu şi în 2016 nunta fratelui cel mare, deci vreo doi ani mai aştept cu siguranţă.

Rep.: Faci parte dintr-o familie numerosă. Vă doriţi una la fel?
V. S.: Am eu o vorbă a mamei mele, că în viaţă sunt importanţi copiii şi da, îmi doresc o familie frumoasă.

Rep.: Eşti o persoană romantică? Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-ai făcut iubitei tale? Dar pe care l-ai primit?
V. S.: Gesturile frumoase sunt zilnice între noi, chiar și atunci când sunt plecat, cel mai frumos dar este să îi aud vocea. Pentru că cele mai frumoase lucruri în viață sunt cele văzute cu ochii.

Rep.: Probabil eşti asaltat de multe fane. Cum reacţionează iubita ta? Este o persoană geloasă?
V. S.: Nu am întâmplări de genul acesta, n-au făcut fanele pasiuni, ca de exemplu să alerge după mine pe stradă sau să mă sune. Au venit în culise doar să mă felicite.

“Îmi place să călătoresc şi să pescuiesc”

Rep.: Eşti tânăr, ai o carieră în plină ascensiune. Ca să fii “bărbatul perfect”, îţi mai trebuie un lucru. Să ştii să găteşti. Cum stai la acest domeniu?
V. S.: Nu aș putea spune că sunt un profesionist în ale gătitului, dar îmi place să-mi pregătesc câte ceva atunci când mai am timp. Dar nu sunt as în materie de gătit, însă mă descurc, zic eu…

Rep.: Ce hobby-uri ai? Ce îţi place să faci în puținul timp rămas liber?
V. S.: Am hobby-uri precum: călătoriile, pescuitul și ador dansul şi teatrul.

Rep.: Unde te vezi peste 10 ani?
V. S.: În fiecare an sunt provocat de mine însumi să scot la lumină cântece noi, să muncesc şi să fiu în competiţie cu mine și pe placul publicului meu.
A consemnat Ana Maria Dina

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here