Vacanţă în familie pentru copiii instituţionalizaţi

512

Sărbătorile Pascale şi vacanţa de primăvară sunt prilej de bucurie pentru copiii instituţionalizaţi. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj confirmă faptul că aceştia se vor afla în sânul familiei, în următoarea perioadă.

Pentru copiii instituţionalizaţi, cea mai mare bucurie este să stea cu familia. La nivelul judeţului nostru sunt câteva sute de copii în sistemul rezidenţial. Din păcate, nu toţi au posibilitatea de a petrece timp şi cu familiile lor. Totuşi, câteva zeci dintre ei au prilejul de a petrece vacanţa de Paşte acasă, cu părinţii sau rudele. „Avem şi copii plecaţi în familie pe perioada vacanţei de Paşte; Ei pleacă acasă în această perioadă şi se întorc la noi înainte de începerea şcolii”, a confirmat Andrei-Dumitru Mircea, director adjunct pe Asistenţă Socială în cadrul DGASPC Gorj.
Pe perioada  şederii lor în sânul familiei, minorii sunt monitorizaţi, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului asigurându-se că micuţii sunt în siguranţă şi beneficiază de condiţii bune.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here