Universul magic al pictorului Petru-Ilie BIRĂU – cronică plastică de Ion Popescu Brădiceni

306

Încep această cronică de vernisaj cu informaţia că Petru-Ilie Birău e un om adevărat, un comiliton de drum a cărui inteligenţă emoţională şi cognitivă a reuşit să se impună social, trudind gospodăreşte la reuşita demersurilor sale simultane: în cronică literară, în proză, în monografie (despre Al. Florin Ţene), în pictură, în cariera didactică, în procesul de autoinstruire (dându-şi masteratul şi fiind acum doctorand – n.m.).
Am vizionat împreună un film realizat de el tot aşa pe etape clar configurate, în jurul unei teme fundamentale de sorginte antropologică, şi în jurul unor toposuri sacre văzute triadic: subpământul misterelor, plaiul mioritic al înţelesurilor transaparente din structura căruia arta se formează natural ca nişte protuberanţe regenerescente ciclic, cerul transcendenţei într-o idealitate mereu necesară spiritului metafizic prin definiţie.
Referindu-se, el însuşi, la dimensiunea magică a artei, Petru-Ilie Birău, cu nume predestinat unui ethos şi unui mythos tradiţional-arhaice reactivate esttic/poetic, ne pune în gardă asupra conceptului totemic, care este un simbol primitiv al strămoşului protector. „Căci repetiţia simbolică a creaţiei implică o reactualizare a evenimentului primordial, deci prezenţa zeilor şi a energiilor lor creatoare” – citez dintr-un studiu găzduit de „Caietele Columna” (anul XVI, nr. 75/2, 2015, pp. 30-33).
univers magic - petru birau-3Întoarcerea la începuturi se traduce printr-o reactivare a forţelor sacre, a valenţelor metafizice ale unui simbol-totem şi în virtutea scopului iniţiatic pe care îl reprezintă întreg acest ritual, în cadrul căruia devine metasimbol, adică – ne explică şi se explică totodată pe sine ca emergenţă a unui eu creator identitar atent construit, cu accent axiologic neintimidat de postmodernitatea relativistă, – adică (citez – n.m.) „atinge nivelul maxim de elevare a confluenţei dintre materie şi spirit într-o ontogeneză universală de sorginte cosmică”.
Într-un alt articol (din Semne, an XVI, nr. 1-4 (61-64)/2014, pp. 56-60), Petru-Ilie Birău scrie despre semnificaţiile sacre ale casei în comunitatea tradiţională românească învăluită cu o aură magico-mitică, ale gospodăriei ca nucleu al societăţii organice de altădată, revista fiind ilustrată cu fotografiile sale de culori splendide arondate unor semnificaţii imuabile (vezi „tablourile după natură”: Spre cer, Viziune hibernală, Ascensiune, Viaţă, Splendoare, Imperiul, Pădure de cobalt, Poetul).
În monografia „Petru Birău / Arta ca reînceput şi adăpost”, Dumitru Velea afirmă că Pentru Birău lasă să se manifeste prin sine părţi ale unei lumi străvechi, de o prezenţă necontaminată de prezent, şi îşi desface liniştit pânzele sufletului ca această arhetipologie să-şi aşeze culorile pe ele cu o spontaneitate necenzurată de măsurile obişnuite. În picturile sale se distribuie îndeosebi însemnări ce se ridică natural din zone ontologice şi mai puţin din cele aşa-zis psihologice. Prin ele se întrevăd urme ale spiritului originar, dar şi comunitar.
Poate şi la sugestiile lui Ioan Viorel Boldureanu pictorul ne propune o viziune a lumii în orizontul mental tradiţional de la noi în care religiosul (cuprins întotdeauna înlăuntrul sacrului şi deci implicit având numinosul ca o condiţie sine qua non) se compune din magic şi mistic. Proporţia magicului, inversă celei a misticului, este cu atât mai mare cu cât forma religiosului este mai primitivă. Împreună constituie paradigma demersului său spiritual-cultural-artistic, care evidenţiază, în cele din urmă, triada terţinclusiv, de tip transmodernist.
Totodată, în acest univers magic elementele cosmosului şi naturii devin zei proteguatori ai unei arte care se reclamă din temeliile din străfundul unor modalităţi superioare de edificare spiritual-culturală: Magia – Arta – Estetica integralistă, precum la Mihail Dragomirescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here