Trei sute de cereri pentru plata pe ovine şi caprine

366

ferma oiReprezentanţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj au declarat faptul că, până în prezent, la nivel naţional, au fost depuse un număr de 13.600 cereri, pentru un efectiv de aproximativ două milioane capete ovine/caprine, termenul limită pentru a solicita Plata Naţională Directă Complementară fiind 31 mai 2010.

În judeţul Gorj, până ieri, s-au înregistrat 238 de cereri pentru un efectiv de 55.010 capete ovine şi un număr de 87 cereri pentru un efectiv de 5.134 capete caprine. Pentru a beneficia de prima pe cap de animal pentru ovine/caprine, producătorul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, efectivul din exploataţie trebuie să fie de minimum 50 capete ovine femele, respectiv 25 capete caprine femele, vârsta acestora fiind de cel puţin un an până la data de 31 martie 2010. Totodată, efectivul pentru care se solicită prima trebuie să fie identificat şi înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor la data depunerii cererii şi trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere, în perioada 1 iunie – 31 august 2010. Începând cu anul 2010, dacă în urma verificărilor se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată. Anul trecut a fost depus un număr de 45.300 cereri pentru un efectiv de 6,8 milioane capete ovine/caprine. În judeţul nostru, în anul 2009, au fost depuse un număr de 604 cereri pentru un efectiv de 87.157 capete ovine/caprine.

Izabella MOLNAR

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here