Trei răniţi, între care doi copii, în urma unui accident rutier petrecut în Târgu-Jiu

1176

Trei persoane, între care doi copii de 5 și 10 ani, au fost rănite, marți, într-un accident petrecut în apropierea mall-ului din Târgu-Jiu, după impactul dintre două maşini.
Poliţiştii Serviciului Rutier au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut evenimentul, stabilind că vinovat ar fi șoferul autoturismului în care se aflau victimele. Cei doi minori și mama acestora au suferit leziuni. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
,,Din cercetările efectuate de polițiști la faţa locului s-a stabilit faptul că un tânăr de 27 de ani, din Bengești-Ciocadia, în timp ce conducea un autoturism pe strada 9 Mai, la efectuarea virajului la stânga, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Crasna, care se deplasa pe sensul opus. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unei tinere de 27 de ani, din Bengești-Ciocadia, care era pasageră dreapta-față în autoturismul care nu a acordat prioritate.
Totodată, cei doi fii minori ai acesteia, de 5, respectiv 10 ani, ambii pasageri pe bancheta spate a autoturismului, au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și investigații amănunțite. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.