Trei comune din Gorj se războiesc pe păşunat cu Mălaia

744

Primăria comunei vâlcene Mălaia, a doua ca suprafaţă din judeţ, se află în litigii teritoriale cu comuna Vaideeni, dar şi cu alte trei localităţi din judeţul Gorj, respectiv Polovragi, Bumbeşti-Piţic şi Bengeşti. “Comuna Mălaia este cu specific montan, trei sferturi din suprafaţă reprezintă fond forestier şi goluri alpine. Potrivit împărţirii administrativ teritoriale din 1968, aveam o anumită suprafaţă, suntem a doua ca întindere, având graniţă cu Sibiul, Gorjul şi mai multe comune vâlcene. Problemele au apărut la păşunatul oilor, unde deşi proprietatea concesionată pentru păşunat se află pe teritoriul nostru, taxa de concesiune se duce la ceilalţi. Adică noi luăm un impozit de 16 lei la hectar, iar alţii iau 150 de lei concesiune la acelaşi hectar. Ne aflăm, aşadar, în procese pentru a lămuri aceste situaţii”, a declarat luni, primarul din Mălaia, Sergiu Bogdan. Astfel, comuna Mălaia se află în procese cu mai multe localităţi pentru a lămuri disputele teritoriale. Cu localitatea Vaideeni, Mălaia are în discuţie 418 ha, care înseamnă păşuni alpine pe munţii Petrimanu, Puru, Cocora. Mălaia se află în contencios administrativ şi cu localităţile Bumbeşti-Piţic, Bengeşti şi Polovragi de pe teritoriul judeţului Gorj. Cu localitatea gorjeană Bumbeşti are în discuţie 340 de hectare de păşune în Munţii Galbenu şi Bălescu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.