Tragedie! Un fost miner din Roșiuța și fiica de 6 ani au decedat într-un cumplit accident rutier

4472

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident pe Centura de Nord a Craiovei, soldat cu trei victime, două fiind din Gorj, mai precis din Motru.


Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar din cercetările efectuate au stabilit faptul că un tânăr de 25 de ani, din Gherceşti, care conducea un autoturism pe DN 65F, ar fi pătruns pe contrasens, intrând astfel în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din Motru.
În urma accidentului, cei doi conducători auto şi o minoră de 6 ani au decedat, iar o femeie de 34 de ani a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, anunță IPJ Dolj.
Accidentul a avut loc în jurul orei 5. Femeia si minora, ambele din Motru, erau pasagere in autoturismul condus de barbatul de 41 de ani. Familia era din satul Roșiuța, aparținând municipiului Motru. Capul familiei a plecat din minerit și se angajase șofer pe TIR, spun localnicii cobsternați de cumplita veste.

În spatele mașinii în care se află familia din Motru se află autoturismul unor rude, care au fosta martorele accidentului tragic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here