SURSE: Șapte persoane, suspecte în ancheta DGA privind pensionările pe caz de boală de la Gorj!

21677

Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Gorj al Direcției Generale Anticorupție au efectuat, miercuri, mai multe percheziții la cabinetele medicale și birourile unor medici, angajați ai Casei de Pensii Gorj, respectiv Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, precum și la domiciliile altor persoane care au legătură cu evaluarea celor care sunt încadrați într-un grad de handicap sau incapacitate de muncă, în vederea pensionării din motive medicale. Ancheta este una extrem de complexă și, potrivit unor informații, este vorba de șapte persoane implicate, medici, asistente, precum și o femeie de serviciu din Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, monitorizată de DGA, cea care intermedia, de fapt, legăturile dintre persoanele interesate să se pensioneze și cei din comisiile medicale de specialitate.

Ofițerii Anticorupție au descins, miercuri, la Policlinica Spitalului din Tg. Jiu, acolo unde își au sediul cabinetele de expertizare a capacității de muncă, ce aparțin Casei de Pensii Gorj. Vizat de anchetatori a fost unul dintre cei doi medici, suspectat de faptul că întocmea rapoarte de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi emitea decizii medicale asupra capacităţii de muncă neconforme cu realitatea, dar și asistenta medicală a acestuia. Practic, oricine voia să se pensioneze din motive medicale, mergea în Policlinică, cu documente medicale eliberate de diverși medici, era luat în primire de femeia de serviciu, iar de aici traseul era unul deja perfecționat în timp: Cabinetul de expertizare a capacității de muncă, ce aparține Casei de Pensii Gorj, de unde se obțineau primele documente, apoi acestea ajungeau la Serviciul de evaluare complexă în vederea încadrării în grad de handicap din cadrul DGASPC Gorj, adică la cei care primeau dosarele și făceau propunerile privind încadrarea într-unul din gradele de invaliditate către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Gorj. Anchetatorii au interogat-o și pe femeia de serviciu, angajată a SJU Tg. Jiu, a cărei activitate infracțională era monitorizată de o lungă perioadă. Descinderi au avut loc și la DGASPC Gorj, la medicul care muncește, cu delegare, la Serviciul de evaluare complexă în vederea încadrării în grad de handicap, însă fiind pe statul de plată la Centrul pentru îngrijirea copilului aflat în dificultate din cadrul instituției. Percheziții au avut loc și la cabinetul unui medic specialist, vizat în dosar. Până la închiderea ediției, DGA nu comunicase nimic oficial în legătură cu descinderile de la Gorj, însă unele surse susțin că ar fi vorba de șapte persoane suspecte în acest caz.
Claudiu Matei

2 COMENTARII

  1. Nu numai în Gorj este această situație. Ar trebui luate toate dosarele din țară la puricat pentru că este corupție generalizată cât casa. Și comisiile medicale ar trebui controlate că sunt grupuri infracționale organizate. Ne mai plângem apoi că numărul pensionarilor este prea mare. Pe bune , pe contribuție nu sunt nici jumătate din cele 4 mil. cât zice casa de pensii, majoritatea sunt pensionați pe șpăgi. Toți știu și merg pe burtă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here