Surpriză! Ulmet a vrut să rămână judecător la Tribunalul Gorj, Plenul CSM i-a respins cererea

474

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, joi, respingerea cererii privind menţinerea în funcţie a judecătorului Victor Stelian Ulmet, după împlinirea vârstei de 65 ani.
Din 2014, până joi, solicitările de acordare a avizului anual formulate de magistrat, după împlinirea vârstei de pensionare, au fost admise, însă de această dată nu s-a ținut cont nici de punctul de vedere exprimat de Colegiul de Conducere al Tribunalului Gorj. ”Solicitantul a urmat procedura stabilită prin această hotărâre, iar punctul de vedere exprimat de Colegiul de Conducere al Tribunalului Gorj este favorabil menținerii sale în funcție”, se preciza în nota Direcţiei Resurse Umane. Acesta ar fi putut fi menținut în funcție până la vârsta de 70 de ani. În ceea ce privește situația posturilor vacante de judecător la Tribunalul Gorj, la data de 4 aprilie, 45 sunt ocupate, iar opt sunt vacante.
Din datele prezentate rezultă că, în cursul anului 2016, instanța a înregistrat o încărcătură sub media la nivel național, fiecărui magistrat revenindu-i 407 dosare.
Loredana Fîciu

3 COMENTARII

    • Pensionar care își așteaptă rețetă și în final moartea, ce ai fost și ce ai ajuns, un arogant ai fost și acum un bătrân cu parul alb

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here