Succes la cea de-a treia ediție a International Week in UCB

1447

În perioada 18-20 noiembrie 2020, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a organizat cea de-a treia ediție a evenimentului International Week in UCB.

La acest eveniment au participat reprezentanți ai unor universități de prestigiu din Grecia, Ucraina, India și Germania, dar și cadre didactice și studenți ai Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Programul evenimentului International Week in UCB – ediția a III-a, a inclus prezentări asupra unor teme precum promovarea propriilor universități, a tradițiilor, culturilor și a bunelor practici privind internaționalizarea învățământului superior, aspecte culturale și educaționale privind experiența Erasmus+, avantajele și dezavantajele educației online. Organizarea evenimentului a urmărit întărirea relațiilor cu actualii parteneri, încurajarea și susținerea mobilităților internaționale ale studenților și personalului universității, asigurarea accesului studenților non-mobili la experiențe internaționale (internaționalizarea acasă), dar și îmbunătățirea abilităților lingvistice, sociale și culturale ale personalului și studenților UCB, prin activitățile prevăzute în program. Având în vedere contextul epidemiologic, determinat de pandemia SARS-CoV-2, evenimentul s-a desfășurat online, prin instrumentele puse la dispoziție de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Evenimentul International Week in UCB – ediția a III-a, a fost organizat ca și activitate specifică în cadrul proiectului cu titlul „Dezvoltarea și consolidarea relațiilor internaționale ale UCB” (Domeniul 2: Internaționalizarea învățământului superior din România, CNFIS-FDI-2020-0633), derulat de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here