
Acestea trebuie să atace teroriştii şi să protejeze programele civile şi militare în curs de desfăşurare din această ţară”, a precizat Whitman.
Un număr maxim de 50.000 de militari va avea ca scop rămânerea în Irak după vara lui 2010, iar nici un militar american nu va mai fi staţionat în 2011 pe teritoriul irakian.
Brigăzile de asistenţă au în componenţă ingineri, membri ai poliţiei militare, specialişti în domeniul transporturilor şi alţi militari, toţi fiind capabili să contribuie la formarea unei armate în Irak, a explicat Whitman.
El a precizat că deşi nu vor avea o misiune de luptă, aceşti militari vor putea să se confrunte cu un potenţial inamic în caz de necesitate.
Selecţie Sorin BĂLEANU, după Mediafax