SUA cer Rusiei unele concesii în schimbul renunţării la scutul antirachetă

399

racheteWashingtonul vrea ca Moscova să adopte o poziţie fermă în privinţa programului nuclear iranian, în schimbul restructurării proiectului său de scut antirachetă, a declarat o sursă diplomatică rusă pentru cotidianul Kommersant.

Potrivit acestei surse, Statele Unite cer, de asemenea, Rusiei să renunţe la a mai vinde Teheranului sistemul de apărare antiaeriană S-300, care ar putea fi amplasat în apropierea instalaţiilor nucleare iraniene.
,,Americanii insistă asupra a două probleme cheie. Ni se cere să nu mai livrăm Iranului rachete S-300 şi să susţinem o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care să includă sancţiuni împotriva Teheranului”, a declarat acest diplomat „de rang înalt” pentru Kommersant. Ruşii şi americanii au dezminţit oficial, că restructurarea proiectului american antirachetă în Europa este rezultatul unui acord de schimb între cele două ţări.
Statele Unite au anunţat că noul proiect prevede de acum amplasarea în Polonia şi Cehia a unor rachete concepute pentru a distruge proiectilele cu rază de acţiune scurtă şi medie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here