Spitalul Judeţean recrutează formatori

2219

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu recrutează personal, cu contract de muncă pe perioadă determinată, în vederea realizării proiectului ,,Start în viaţă – Program de formare medicală pentru sănătatea femeii şi copilului”.
Proiectul este finanţat din fonduri europene şi presupune dezvoltarea competenţelor profesionale a 245 de medici şi 355 de asistente medicale prin participarea la cinci programe de formare medicală continuă (cursuri) în domeniul sănătăţii femeii şi copilului. De asemenea, nu mai puţin de o sută de medici şi asistente medicale vor participa la schimburi de experienţă şi congrese/conferinţe europene.
În acest sens, Spitalul Judeţean Târgu-Jiu recrutează 11 formatori.
Candidaţii trebuie să aibă cunoştinţe relevante în domeniul formării medicale şi cel puţin şapte ani de experienţă de formare/educaţie adulţi. Dosarele de candidatură se depun până în data de 8 august, ora 16.00. Contractul se încheie pe o perioadă de 2 ani, bugetul alocat fiind de 120.755 de lei.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.