Soț și soție, agresați într-un bar din Târgu-Jiu

18

Doi tineri din comuna Licurici au fost reținuți, sâmbătă, în urma unui scandal care a avut loc în prima zi a anului, într-un bar din Târgu-Jiu. Două persoane, soț și soție, au ajuns la spital, în urma altercației. “La data de 5 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, Biroul de Investigații Criminale, au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi tineri de 20, respectiv 30 de ani, ambii din comuna Licurici, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice și lovire sau alte violențe. Aceştia, în noaptea de 1 ianuarie, în timp ce se aflau în incinta unui local public, de pe strada Nicolae Titulescu, din Târgu-Jiu, în urma unor discuții contradictorii, au avut o altercaţie cu mai multe persoane, ocazie cu care ar fi exercitat acte de violență împotriva unui bărbat de 35 de ani și a soției sale, o femeie de 30 de ani, din Târgu-Jiu. În urma conflictului, cele două persoane vătămate s-au deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale, fiind dispusă, faţă de aceştia, măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 zile”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here