Șoricuță

1129

Se treziseră, pur și simplu, cu el la ușă. Era toamnă, iar frigul se lăsase brusc… Tati deschisese ușa de la intrare, bombănind despre idei crețe, încălțăminte înghețată, și un încurcat: „Ce-o fi asta, în pantoful meu?”… Câteva clipe mai târziu, îi chemă cu zâmbet în glas: „Copii, haideți afară! Luați-o și pe mami, avem un musafir!” Se buluciră, care cu felia unsă cu unt și miere, care cu cănița cu ceai în mână, să vadă „musafirul”… În pantoful tatei, dormea, tresărind, un ghemotoc întunecat… un pisoi! „Repede, în casă, la căldură!”, îi aduse la realitate tati, care luă pantoful cu micul suflet înăuntru și intră, urmat de toți ceilalți… Îl duseră în bucătărie, unde era cald și bine, iar mami îi încropi un culcuș, într-o cutiuță de carton, căptușită cu bucăți de blăniță rămase de la un cojoc mai vechi… „Ce facem acum?”, dădu glas mami întrebării care-i măcina pe toți… „Era o pisică pe-aici zilele trecute, se tot învârtea, fără astâmpăr, tot căuta ceva, prin curte, dar nu i-am dat importanță” spuse tati… ,,Da, am văzut-o și eu, era neagră și avea burta mare”, spuse aproape neauzit Petruț… El își dorea, poate mai mult ca toți, să păstreze pisoiul… Însă nu îndrăznea să propună nimic… Aștepta… Tati rupse tăcerea: „Îl păstrăm… dacă îi găsim mămica, vom încerca să îi apropiem, dacă nu, îl vom crește noi… Ce ziceți, copii?”… „Daaa!”, răsunară bucuroase, la unison, vocile copiilor… „Eu îi dau pâinea mea cu unt!”…„Și eu ceaiul!”… „Nuuu, nu merge așa”…le domoli tati entuziasmul… „Puii de pisică proaspăt fătați sunt tot niște copii, ca și bebelușii… ei beau doar lapte…”. Tati luă legătura cu medicul veterinar, care îl îndrumă pas cu pas: înlocuitorul pentru lapte matern sau, în lipsă, lapte de capră, modul de hrănire și orarul, stimularea digestiei… temperatura ambientală, hidratarea… ,,Trebuie hrănit la fiecare două ore, cu seringa cu tetină de plastic?!” se mirară copiii, dar toți ai casei își luară sarcina în serios… Cum nu găsiră înlocuitorul pentru lapte matern, se abonară pentru lapte de capră, la o vecină… Pisoiul era mângâiat și hrănit pe o pătură caldă, stând pe burtă pentru a nu se îneca, era cântărit înainte și după masă, pentru a vedea dacă lua în greutate, i se verifica temperatura corporală – știut fiind că puii de pisica nu își pot regla singuri temperatura, era masat, după masă, pe burtică, cu o batistuță umedă, caldă, pentru a i se stimula digestia… Eforturile le fură răsplătite: pisoiul lua în greutate… și creștea… La 7 zile, deschise minunați ochișori albaștri… la 3 săptămâni, îi apărură dinți de lapte… la 4 săptămâni, începu a se juca și era bucuria copiilor când se întorceau de la școală… Din a opta săptămână de viață primi hrană pentru pisici… Era dus cu regularitate la veterinar… Un pisoi jucăuș, cu blana moale și lucioasă, neagră, doar deasupra ochiului stâng cu o pata mare alba… Copiii nu-i puseseră nume încă… dar veni și ziua când primi unul potrivit cu poftele sale… Mami îl prinsese în fapt în bucătărie, urcat pe masă și șterpelind o bucată din șoriciul gros de porc de pe farfurie… Șoricuță!… și toți îl strigară așa… Stătea mereu în preajma lor… Într-o zi, Laura dădu țipăt mare: în curte, lângă troaca porcului, un șobolan imens… Cel mai aproape era tati, care se aruncă, o luă în brațe și o duse la loc sigur… Șoricuță se zbârli tot, în așteptarea confruntării… se încleștară… șobolanul se aruncă spre burta pisoiului, Șoricuță se apără zgâriind, iar șobolanul îi mușcă adânc o lăbuță cu dinții… tati reuși să-l scoată… dus la veterinar, urmară zile de incertitudine și un tratament strict… se vindecă… Drept mulțumire, păzea curtea și casa de rozătoare: nici picior de șoricel nu apărea… Se răsfăța pe lângă fiecare… se juca cu ciucurii cuverturii… se înființa la împărțeală, când era ceva bun de mâncat, și nu îl putură dezvăța – mieuna într-una dacă nu își primea bucățica de șorici… Seara, torcea lângă ai casei… Anii au trecut… copiii sunt la facultăți… acasă au rămas mami și tati, pensionari… și Șoricuță… anul ăsta împlinește 15 ani… e parțial surd și aproape orb… Sunt toți trei în grădină, sub razele calde ale unui soare primăvăratic… Se aude larmă la poartă: ,,Copiii”… șoptește mami și se ridică grăbită de pe scaunul larg din lemn… tati îi urmează exemplul… Petruț și Laura intră încărcați de bagaje și veseli… Șoricuță se încurcă printre picioarele lor…. La masă – istorisiri – despre examene și pozne – râsete… Cu Șoricuță între ei… El torcând cu mulțumire… ei mângâindu-l cu dragoste pentru cei 15 ani împreună… Afară se aude un ciripit de pasăre… Vântul unduiește lin perdeaua… Soarele luminează peste tot…
Doina Pînișoară Dafincescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here