Șolea a terminat și procesul cu hota

552

Cel de-al doilea dosar în care fostul secretar al Primăriei Bumbești Jiu a fost judecat pentru luare de mită a ajuns la final, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție dând verdictul definitiv în acest dosar. Aceștia au respins recursul lui Victor Șolea, rămânând astfel valabilă sentința Curții de Apel Craiova, prin care, de asemenea, era respins apelul formulat de inculpat la decizia Tribunalului Gorj prin care era condamnat la închisoare cu suspendare. Acum decizia respectivă a rămas cea finală, ea prevăzând o pedeapsă de doi ani și șase luni, a căror executare a fost înlocuită cu un termen de încercare de patru ani și jumătate.
În acest dosar, Victor Șolea a fost judecat pentru că ar fi primit mită o hotă de la Victoria Diaconescu, femeia care l-a denunțat și pentru că a primit o șpagă de la ea de 3000 de lei pentru a-i elibera un titlu de proprietate pentru o pădure. Fostul secretar a fost atunci prins în flagrant, rămânând și fără postul în care lucra de zeci de ani la Primăria Bumbești Jiu, el fiind arestat ulterior timp de câteva luni, pedeapsa finală pe care a primit-o în dosar fiind tot una cu suspendare. Șolea s-a declarat tot timpul nevinovat, spunând că totul a fost o înscenare pentru a fi îndepărtat de pe postul pe care îl ocupa la Primărie.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here