Şofer decedat la volan

480

Un târgujian de 61 de ani şi-a găsit sfârșitul ieri dimineață la volanul mașinii sale, în timp ce se deplasa spre cea mai aglomerată intersecție din oraș, cea de la Colegiul Național Tudor Vladimirescu, acolo unde mai tot timpul șoferii sunt într-o continuă coadă pentru a putea traversa sensul giratoriu. Mihai Polacek nu a apucat să intre în intersecția super-aglomerată, ci a tras mașina pe banda 1, așteptând culoarea verde a semaforului. Nu a mai prins însă culoarea respectivă pentru că a apucat să îi spună soției aflată în dreapta sa că se simte rău, după care a lăsat capul în jos și nu a mai mișcat.
20140923_073409_AndroidFemeia a sunat imediat la 112 și a cerut ajutor, două echipaje de la Ambulanță ajungând în zonă pentru a acorda primul ajutor. Eforturile echipelor medicale au fost însă în zadar pentru că bărbatul era deja decedat, manevrele de resuscitare fiind inutile. Trupul neînsuflețit al lui Polacek a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, medicii legiști urmând să efectueze necropsia și să stabilească cauzele exacte ale decesului. În același timp, polițiștii au deschis un dosar penal pentru a afla și ei în ce împrejurări s-a produs moartea bărbatului. Acesta era angajat al Complexului Energetic Oltenia și se pregătea să iasă anticipat la pensie, pensie însă de care nu a mai apucat să se bucure.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here