Smerenia şi oamenii pe care îi numim smeriţi! – ,,Că ce zice gura, înțelege mintea și simte inima…!”

797

În reprezentarea mea personală, smerenia poate fi observată de la interior către exterior în diferite manifestări sau grade, iar, dacă urcăm împreună dealul înțelegerii, să vă împărtășesc unele gânduri despre smerenie. Urcușul către creasta smereniei e un urcuș metaforic de trup, minte și suflet! Smerenia de comportament e reprezentată de un fel de a fi mai umil, respectuos, cuviincios. Orice cuvânt similar ar putea descrie și o altă valență a ceea ce noi prin observație numim smerenie! Dificultatea vine de la faptul că noi nu putem vedea motivația din spatele acelui comportament! Nu știm dacă cel care manifestă acest comportament o face cu sinceritate în suflet, o face pentru a fi perceput ca fiind smerit, o face de frică sau o face pentru obținerea unor foloase oarecare. Vedem doar ce se poate vedea în comportament și, de aceea, am denumit acestă valență ca fiind smerenia de comportament. Poposind o clipă în acest loc misterios, aș vrea să mărturisesc că cel care m-a inspirat să mă gândesc la trepte sau grade de smerenie a fost Părintele Cleopa, într-una dintre explicațiile lui celebre despre treptele rugăciunii. “Prima rugăciune este rugăciunea buzelor…”. Nu e fascinant, că oricât aș vrea să mă depărtez de religios, sfârșesc prin a mă inspiră tot de acolo? În fine, e vremea să purcedem mai departe! Smerenia de gândire ar putea fi un alt nivel și o altă perspectivă la care ne-am putea gândi! Cum ar putea fi descrisă smerenia de gândire? Destul de greu, dar, pentru mine, ceea ce m-ar ajuta în explicație ar fi proiectarea așteptărilor reciproce. Concret, cu cât ai mai puține așteptări, cu proiecții ale minții tale asupra aproapelui tău, cu atât ești mai smerit! Mergând pe potecile dintre brazii mănăstirii Sihăstria, parcă l-aș auzi pe Părintele Cleopa, continuând despre treptele rugăciunii, cu: “ce zice gura să înțeleagă mintea…”! În fapt, smerenia de gândire, cred că presupune capacitatea de a nu gândi atât de mult în termeni de comparație sau reciprocitate, ci de a dezvolta o autentică orientare către nevoile celuilalt, neaşteptand nimic în schimb! În prima fază, gândirea îți cere să “echilibrezi balanța” şi acela poate fi un semnal de instrospecţie și reflecţie privind resorturile care te-au făcut să gândești așa! Când gândești în întâmpinarea celuilalt, nu te mai gândești așa de mult la tine și lași loc celuilalt să fie tot ce poate el sau ea să fie! Atunci când nu ai așteptări, totul vine ca o supriză! Te vezi ca fiind privilegiat, norocos, binecuvântat de tot ceea ce se întâmplă. Gândirea te conduce la comportamente izvorâte din recunoștință și mulțumire. Tipul de gândire de felul acesta vine că rezultantă a unei reechilibrări personale, a unui proces sau demers de autocunoaştere și acceptare a sinelui propriu, așa cum este el, și, implicit, ne poate ajuta să avem mai puține proiecții și așteptări de la ceilalți. Orice demers susținut de dezvoltarea personală, terapiile reușite, coachingul, educația adecvată etc., pot contribui la a ne calibra gândirea într-un astfel de cadru de referință, iar ca rezultat devine capacitatea noastră de smerire care poate crește exponențial. Mergând mai departe, ajugem aprope de vârful dealului înțelegerii, ajungem la ceea ce eu denumesc smerenia de simțire! Simțirea vine în mod evident de la ,,a simți” și este diferită de ,,a gândi”, e diferită de a utiliza rațiunea ca instrument de discernământ în manifestarea unor comportamnete smerite. La acest punct, parcă îl aud pe Părintele Cleopa vorbind despre treptele rugăciunii, ridicând vocea mai mult și rostind apăsat: “că ce zice gura, înțelege mintea și simte inima…”. Valența aceasta a lui ,,a fi” ca rezultat al vectorizarii lui a face – a gândi – a simți, este o perspectiva mult mai holistică asupra ființei umane decât simpla utilizare unilaterală a unor instrumente specifice unei discipline sau alteia!
Preot Paroh, Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here