Scutece pentru vârstnici, aruncate pe Cheile Olteţului

302

Credincios principiului că degeaba semnalezi un fapt sau o abatere dacă nu te duci să constaţi pe teren măsurile luate sau macar demersurile initiate pentru remedierea ori intrarea în normalitate a lucrurilor zilele trecute am vrut să vad mai multe perimetre printre care si al parcării de pe drumul de sub munte ce face legătura între comuna Crasna şi satul Hirişeşti parte componentă (cred) a oraşului Novaci.

Ultima dată când am făcut fotografii în acel loc erau mormane de saci de plastic plini cu sticle de PET , de sticlă , pahare de plastic şi nu în ultimul rând ( sincer nu ştiu cum au ajuns acolo) tuburi catodice atât întregi cât şi sparte de la televizoare . Atunci mi-am exprimat opinia că respectivele PET-uri, sticle şi pahare ar fi putut fi aruncate de la barurile din zonă pentru „a-şi mai uşura” cheltuielile la firmele locale de salubritate.
Trecând recent spre Cheile Olteţului pe „drumul de sub munte” am fost curios să aflu dacă s-a facut ceva pentru curăţarea parcării cu pricina . Acuma exact ca-n bancul cu Bulă am văzut doua lucruri: unul bun şi unul rău depinde cu care se începe. Dacă începem cu lucru bun am constatat că deşeurile vechi au fost curăţate şi locul ar fi trebuit să arate curat. Ar fi trebuit şi iar ne aducem aminte de Bulă când vedem că pe locurile curăţate şi care ar fi trebuit să fie curate erau acum aruncate mai multe grămezi de pungi cu aspect dubios.
Apropiindu-mă am constatat că pe ele scrie „Pampers” şi sunt (cred după mărimea lor) un fel de pamperşi pentru bătrâni ce se folosesc destul de des în ziua de azi. Dar cine să îi fi aruncat taman în parcare la vedere când după opinia mea (deşi cred că nici aşa nu este în regulă) puteau fi îngropaţi în pădurea din jur ?
Unui prieten din Novaci căruia i-am povestit dilema mi-a indicat ( mustăcind) să mă uit prin împrejurimi dacă este cumva vreun stabiliment unde puteau fi folosiţi respectivii pamperşi. Bine-bine zic eu dar în acest caz nu există proceduri pentru distrugerea ori colectarea specializata a acestora şi nu să fie aruncaţi pur şi simplu la marginea pădurii? Ba proceduri există îmi zice respectivul zâmbindu-mi ca unuia „căzut din Lună” . Există numai ca toate acestea costă „o spinare de parale” şi mult mai uşor este să îi arunci iar apoi să „te faci că plouă”. Ce contează că pe acele locuri pot poposi tot felul de turişti nu neaparat din tară iar la vederea „priveliştei” locale să plece scârbiţi până peste cap de „pitorescul” locurilor .
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here