Schinteie a dat funcţia de director la UATAA Motru pe cea de inginer la SNLO

406

uataa motru•,,Dacă Schinteie nu mai este la UATAA nici motrenii nu vor mai avea, mult timp, apă caldă şi căldură” – Vasile Râbu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj

Adunarea Generală a Acţionarilor(AGA) de la SC UATAA SA Motru, formată din membrii Consiliului Local, au luat în discuţie, joi, prelungirea delegării ca manager al acestei unităţi a lui Ilie Schinteie. În final, directorul UATAA Motru a renunţat la funcţie şi a rămas, în schimb, inginer în cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO). Lui Schinteie i s-a reproşat că se afla într-o stare de incompatibilitate, un adevărat conflict de interese, asta deoarece el era salariat al SNLO şi în acelaşi timp negocia preţul cărbunelui pentru UATAA. Modificarea codului muncii nu a venit nici ea în sprijinul lui Schinteie care a fost pus să aleagă între funcţia de director şi cea de inginer la SNLO. A ales a doua variantă. S-a vehiculat însă că schimbarea s-a produs oarecum forţat, abea acum subliniindu-se incompatibilitatea lui Schinteie pe funcţie.

Ilie Schinteie este managerul cu cea mai lungă perioadă de detaşare de la SNLO la o unitate care are statut de societate comercială prestatoare de servicii. Asta, după ce unitatea a fost externalizată chiar din SNLO, a trecut apoi pe la Ministerul Industriei, pe la AVAS şi a ajuns să fie gestionată de Consiliul Local Motru. Pentru primarul Dorin Hanu, cei 7 ani de colaborare cu Ilie Schinteie au însemnat nişte ani grei în care primarul, împreună cu echipa sa, cu preşedintele Consiliului Judeţean şi cu alţi factori de mare importanţă, au reuşit să-i asigure pe motreni în privinţa căldurii şi a apei calde menajere. Investiţiile în modernizarea centralei termice, instalarea grupului de co-generare, livrarea energiei electrice produse în sistemul naţional, au făcut din SC UATAA SA o unitate atractivă din punct de vedere investiţional. Ilie Schinteie a rămas însă din 1996 în situaţia de inginer angajat al SNLO, delegat ca manager la conducerea SC UATAA SA, poziţie pe care ar fi vrut să o păstreze şi acum. Încă de la începutul şedinţei de joi s-a constatat însă orientarea consilierilor locali care îl obligau pe Ilie Schinteie să aleagă între postul de manager al SC UATAA SA şi cel de inginer în cadrul SNLO.

UATAA Motru caută director

„Am lucrat împreună cu managerul Schinteie şi, în ciuda tuturor greutăţilor, am făcut multe lucruri bune împreună. Foarte mulţi cetăţeni ai municipiului Motru mi-au cerut să-l determin pe Schinteie să aleagă între statutul de manager şi cel de inginer în cadrul SNLO. Ei au făcut această solicitare pentru că s-a creat senzaţia existenţei unei forme de şantaj asupra autorităţilor din partea lui Schinteie şi uneori, în momentele grele, Schinteie s-a şi exprimat public că ar putea pleca. De aceea cred că soarta lui depinde de el. Eu recunosc abilitatea şi hărnicia managerului Schinteie, dar trebuie să ţin cont şi de părerea oamenilor. De aceea Schinteie şi consilierii vor tranşa astăzi (n.r.ieri) această problemă. Dacă pleacă, organizăm concurs pentru ocuparea postului”, a declarat ieri Dorin Hanu, primarul municipiului Motru.

Suspans între datorii

Plecarea lui Schinteie ar lăsa multe lucruri în suspans, între care o datorie istorică de peste 15 milioane de lei neîncasaţi de la populaţie, alte 10 milioane neîncasate de la diverse firme, datorii către furnizori şi stat încă necuantificate, dar şi un gol managerial despre a cărui acoperire vom mai vorbi, dacă rămâne Schinteie sau dacă pleacă. Un singur lucru mai trebuie spus: centrala termică din municipiul Motru este singura care a mai rămas în funcţiune din cele 3 construite după 1965 în ţară, o instalaţie cu randament scăzut faţă de consumul uriaş de combustibil prin arderea căruia se obţine apa caldă menajeră şi agentul termic. Funcţionalităţile ecologice lasă şi ele de dorit, însă cu toate acestea s-a găsit un partener de afaceri şi s-a întocmit un contract destul de criticat la momentul încheierii lui, însă totuşi după câte se pare, salvator pentru situaţia economică şi ecologică a S.C. UATAA Motru. Vom reveni cu amănunte.

Anamaria Stoica, Constantin Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here