Săpunaru, prezentat oficial la Pandurii

593

Sosit de ceva vreme în curtea Pandurilor, Cristi Săpunaru a fost prezentat oficial de conducerea gorjenilor abia ieri, în cadrul unei conferințe de presă prilejuită de partida cu ASA Târgu Mureș.

Fostul rapidist, Cristi Săpunaru, se antrenează deja cu Pandurii de ceva vreme, însă abia acum a fost prezentat oficial ca membru al echipei gorjene. Președintele Pandurilor a ținut să evoce principalele borne ale carierei jucătorului sosit la Târgu-Jiu și să-i dorească acestuia ca la final fiecare parte să-și atingă obiectivele: „Considerăm că a fost o mutare foarte bună de ambele părți. Săpunaru este un jucător de mare experiență, reprezintă o provocare pentru orice club din România să aibă în componență un astfel de fotbalist, care a reușit din teren să câștige o cupă europeană. Îi urez multă baftă la Pandurii și să-și îmbunătățească cariera cu alte performanțe notabile”, a declarat Narcis Răducan.

„Voi da totul pe teren”
Săpunaru și-a creat o imagine de luptător pe terenul de joc. Așa a fost perceput la Național, la Rapid, la FC Porto și chiar și la celelalte echipe la care a evoluat mai puțin.
Fostul căpitan al giuleștenilor promite că spiritul său de luptător va fi același și la echipa gorjeană: „Pandurii este acum echipa la care evoluez și la care voi da totul pe teren. Le mulțumesc că au avut încredere în mine, sper să ne ajutăm reciproc. Va fi o nouă provocare pentru mine în carieră, dar sper să iasă totul bine. Mie întotdeauna mi-a plăcut să stau cât mai sus în clasament așa că ambiția mea va fi să câștig fiecare meci în care voi fi pe teren”, au fost primele promisiuni făcute de Cristi Săpunaru în calitate de „pandur” cu acte în regulă.

Vrea la națională
Dacă au fost momente în care noul jucător al Pandurilor a refuzat tricoul naționalei, acum el recunoaște că se gândește la acesta.
Săpunaru recunoaște și faptul că Pandurii poate fi rampa sa de lansare către echipa națională și, implicit, spre Turneul Final al Campionatului European, acolo unde România este destul de aproape de a ajunge: „Echipa națională este cel mai important lucru la ora aceasta în România. Și atâta timp cât îți faci treaba bine la club poți să intri în atenția selecționerului. Deci, normal că mă interesează să revin la prima reprezentativă și sper să o fac de la Pandurii. Mi-am dorit foarte mult să rămân în prima ligă pentru a ajunge din nou la națională, mai ales că vine și Turneul Final… Am avut un episod mai neplăcut în trecut, dar am trecut peste el. Acum îmi doresc să revin să joc pentru România!”, a declarat Cristi Săpunaru.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here