Şapte bărbaţi, reţinuţi după un scandal în Alimpeşti

616

Şase gorjeni şi un vâlcean, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de poliţişti. Cei şapte bărbaţi sunt acuzaţi că ar fi bătut măr alţi doi bărbaţi.

Scandalul s-a petrecut în faţa unui magazin din Alimpeşti, în seara zilei de 23 octombrie. Cei şapte bărbaţi, şase din Alimpeşti şi unul din Vâlcea, i-au luat la bătaie pe alţi doi bărbaţi în vârstă de 24, respectiv 31 de ani, din Prigoria. Zilele trecute, cei şapte suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj – Serviciul de Investigaţii Criminale, au reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, un număr de şapte persoane cu vârste cuprinse între 19 şi 41 ani, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Joi, suspecţii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci cu propunere de arestare preventivă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here