Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, marcată şi la Gorj

99

În perioada 25-31 ianuarie 2015 se derulează activităţi speciale dedicate Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin. La nivelul judeţului Gorj, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) organizează acţiuni de informare în teritoriu, prin intermediul asistentelor comunitare şi a mediatorilor sanitari.

Cancerul de col uterin afectează tot mai multe femei. La sfârşitul trimestrului trei al anului trecut, la nivelul judeţului Gorj erau confirmate 780 de cazuri. De altfel, cancerul de col uterin este una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică atât în Europa, cât şi în România. Specialiştii spun că depistarea precoce, educarea şi modalităţile de prevenire sunt esenţiale în creşterea ratelor de supravieţuire. Ţara noastră se situează pe primul loc în Europa, în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin. Acesta reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar şi prima cauză de mortalitate la femeile tinere între 25 şi 44 de ani.

Acţiuni de informare
Din păcate, în România diagnosticul cancerului de col uterin este pus în stadii tardive ale bolii, când neoplazia este invazivă. O posibilă explicaţie a situaţiei ar fi că multe femei nu au informaţii referitoare la modalităţile de prevenire a cancerului de col uterin. Ca atare, acestea nu beneficiază de programele preventive disponibile şi nu militează pentru implementarea acestor programe.
În scopul conştientizării acestei probleme de sănătate publică şi de îmbunătăţire a nivelului de cunoaştere de către populaţie a mijloacelor prin care poate fi prevenit cancerul de col uterin, a fost lansată începând cu anul 2007 Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, campanie care în anii trecuţi a inclus mii de evenimente în Europa. În acest an, la nivelul judeţului Gorj, Direcţia de Sănătate Publică Gorj derulează o campanie de informare. “Cu ocazia Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, derulăm acţiuni de informare în teritoriu, prin intermediul asistentelor comunitare şi a mediatorilor sanitari”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
În ţara noastră, screening-ul pentru cancerul de col uterin se derulează în cadrul Programului Naţional de Screening pentru Cancerul de Col Uterin, a cărui Unitate Naţională de Management se află în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here