Salariați ai Penitenciarului Târgu-Jiu, la protestul de la Severin! Urmează reversul!

754

Circa 15 lucrători ai Penitenciarului Târgu-Jiu, afiliați la Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP), condus la nivel de Târgu-Jiu de către liderul de sindicat Marius Măceșanu, s-au alăturat, vineri, protestelor organizate de colegii de la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin.

O acțiune similară a avut loc, vineri, și în fața Penitenciarului Codlea, județul Brașov. Seria de mitinguri a început pe 13 mai și va continua cu astfel de acțiuni și în săptămânile care urmează. Aceștia cer adoptarea statutului poliţistului de penitenciare, proiect aflat la Camera Deputaţilor, publicarea de urgenţă a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021, plata muncii suplimentare necompensate cu timp liber, stoparea suprasolicitării şi vulnerabilizării personalului ca soluţie pentru lipsa de resurse umane şi financiare, precum şi ca reacţie managerială la dezacordul de a munci suplimentar, plata cheltuielilor turistice pentru întreg personalul şi nu doar pentru 17% dintre salariaţi, conform legii, plata începând cu 1 ianuarie 2019 a normelor de hrană şi echipament la valoarea actualizată, asigurarea cadrului legal şi bugetar pentru continuarea concursurilor de ocupare a posturilor vacanţe din sistemul penitenciar, asigurarea protecţiei juridice a salariaţilor prin implicarea instituţiei în acţiunile puse pe rol de deţinuţi, precum şi punerea în plată a drepturilor salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti.

Pe 22 mai, miting la Târgu-Jiu
De asemenea, miercuri, 22 mai, și salariații Penitenciarului Târgu-Jiu, afiliați SNLP vor protesta în curtea unității de detenție, nemulțumirile fiind cele enumerate mai sus. „Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare a declanşat acţiunile de protest încă de la 11 aprilie. Mai precis, angajaţii Penitenciarului Târgu-Jiu, afiliaţi la SNLP, au decis sistarea efectuării orelor suplimentare ceea a devenit cu adevărat o problemă. Din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu avem circa 60 de lucrători afiliaţi la SNLP”, a declarat Marius Măceşanu, preşedintele SNLP – filiala Târgu-Jiu.
În fiecare lună, schimburile operative din sistem, dar şi alte categorii de angajaţi, înregistrează ore suplimentare de muncă ce nu pot fi compensate cu timp liber şi nici plătite având în vedere bugetul insuficient, alocat pentru 2019. „Simplul refuz de a munci în plus exprimat de angajaţi, aduce angajatorii în situaţia de a nu putea asigura corespunzător misiunile de pază, escortare şi supraveghere cu respectarea programului zilnic, a legislaţiei aplicabile şi regulamentelor specifice. Angajatorii care, din lipsa resurselor umane disponibile, vor săvârşi abuzuri prin încălcarea legislaţiei şi regulamentelor expunând personalul la riscuri nejustificate, vor răspunde legal, disciplinar, dar şi în relaţia cu mass-media şi opinia publică”, se arăta într-un comunicat emis de SNLP, luna trecută, odată cu demararea acțiunii de neefectuare a orelor suplimentare.
Izabella Molnar

Calendarul acțiunilor de protest
Luni, 20 mai 2019 – Penitenciarul Giurgiu și Penitenciarul Gherla
Miercuri, 22 mai 2019 – Penitenciarul Târgu-Jiu și Penitenciarul Poarta Albă
Vineri, 24 mai 2019 – Penitenciarul Craiova și Penitenciarul Galați
Luni, 27 mai 2019 – Penitenciarul Arad și Penitenciarul Timișoara
Miercuri, 29 mai 2019 – Penitenciarul Tulcea și Centrul de Detenție Craiova
Vineri, 31 mai 2019 – Penitenciarul Oradea și Penitenciarul Slobozia

1 COMENTARIU

  1. daca prima vizita la inceputul mandatelor a celor care conduc tara ar fi in penitenciare ,lucrurile ar merge mult mai bine.cred ca vizita de maxim 30 min in penitenciare a acestei categori ar fi mai importanta decat juramantul de la inceperea mandatului.dar cum nu se vrea schimbarea sau constientizarea unde se ajunge daca nu esti corect ,mandatele se incep cu o petrecere pentru a se obisnui cu traiul bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here