România va înfrunta doar două adversare la turneul preolimpic

982

Turneul preolimpic de handbal feminin de la Podgorica, la care participă România, se va desfăşura cu doar trei echipe. Reprezentativa noastră va da piept cu Muntenegru și Norvegia pentru a se califica la competiția desfășurată la Tokyo. Federația Internațională de Handbal (IHF) trebuia să nominalizeze o echipă din Asia, dar în cele din urmă a renunțat la idee. Organizatorii au căutat un înlocuitor pentru Kazahstan, însă Hong Kong, următoarea națiune din clasamentul IHF pentru Asia, a comunicat că nu poate face deplasarea, iar Thailanda nu a oferit un răspuns în termenul limită indicat. Primele două clasate vor obţine calificarea la Jocurile Olimpice. ,,Tricolorele” au susținut între 23-27 februarie, la București, un prim stagiu de pregătire. În lipsa antrenorului Adrian Vasile, confirmat cu coronavirus, antrenamentele au fost conduse de secundul Bent Dahl. Doar 16 jucătoare vor participa la turneul preolimpic de la Podgorica. Primele două clasate din cele trei vor obţine calificarea la JO de la Tokyo. Echipa feminină de handbal a României a participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice unde a obținut următoarele clasări: locul 4 – 1976, locul 7 – 2000, locul 7 – 2008 și locul 9 – 2016. Norvegia are un palmares impresionant la JO: locul 1 în 2008 și 2012, locul 2 în 1988 și 1992, locul 3 în 2000 și 2016, respectiv locul 4 în 1996. Muntenegru a cucerit medalia de argint în 2012.
Lotul României la stagiul de pregătire:
Portari: Diana Ciucă, Daciana Hosu, Elena Șerban
Pivoți: Raluca Băcăoanu, Lorena Ostase, Crina Pintea
Centri: Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa, Laura Pristăvița
Extremă stânga: Nicoleta Dincă, Cristina Florica, Ana Maria Iuganu
Interi stânga: Cristina Neagu, Anca Polocoșer
Interi dreapta: Alina Ilie, Laura Popa
Extreme dreapta: Laura Moisă, Andra Moroianu
Trei jucătoare nu au fost prezente la stagiul de la București, Denisa Dedu, Gabriela Perianu (ambele cu coronavirus) și Iulia Dumanska.
Programul de la Podgorica este următorul:
19 martie: Muntenegru – Norvegia;
20 martie: Norvegia – România;
21 martie: România – Muntenegru.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here