Revoltă în Consiliul Local Turburea

650

primaria turburea●“Suntem nemulţumiţi de primarul Bîrcă, se comportă urât cu noi dar şi cu salariaţii. Ne vorbeşte foarte urât. Eu sunt salariată a Consiliului Judeţean, am încercat să îl ajut, dar are o atitudine de condamnat. Pleacă salariaţii buni de acolo, din cauza lui. Suntem patru consilieri PSD care am semnat că nu vom mai participa la şedinţele de Consiliu Local”, Elena Popescu, consilier local (PSD) Turburea

●“Primarul ignoră legile de funcţionare a Consiliului Local, se crede atotputernic. Crede că dacă este alesul comunităţii poate să impună lucruri consilierilor neţinând cont de regulamentul de funcţionare. Noi sperăm că dacă vin autorităţile din Târgu-Jiu primarul ne va explica cum se cheltuiesc banii publici, va da dovadă de mai multă transparenţă. Şedinţa de azi o boicotăm dacă nu vin cei de la Prefectură”, Mihai Enculescu, consilier local (PNL) Turburea

O treime dintre consilierii locali din Turburea au luat poziţie împotriva lipsei de transparenţă şi atitudinii incorecte afişate de primarul localităţii, Ion Bîrcă, faţă de componenţii acestui organism barca primar turbureaşi ameninţă cu boicotarea viitoarelor şedinţe de Consiliu Local(CL). Consilierii susţin că nu vor mai participa la nicio şedinţă de CL până când prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei, nu va constitui o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Prefecturii şi consilieri locali din Turburea, care să verifice toate nemulţumirile aleşilor locali. În caz contrar, consilierii anunţă că se vor adresa organelor de anchetă competente, în speţă procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, deoarece banii publici ar fi cheltuiţi de primar şi acoliţii săi, în mod nejustificat.

Consilierii locali, nouă la număr, au anunţat primarul şi autorităţile judeţene încă de săptămâna trecută că au de gând să nu mai participe la şedinţele de Consiliu Local, dacă prefectul Liviu Picture 003Andrei nu va da curs doleanţelor lor. Vorbim despre consilierii PSD, PNL, PRM şi PNG, care au decis că singura modalitatea de a impune primarului Ion Bîrcă transparenţa este să facă această acţiune de protest. Nemulţumiţii susţin că i-au atras de nenumărate ori atenţia edilului local să informeze Consiliul Local de felul în care cheltuie banii publici, dar de fiecare dată solicitările lor nu au avut succes. În consecinţă, consilierii au luat decizia să boicoteze chiar şedinţa ordinară de Consiliu Local de astăzi, care va avea loc la Şcoala Generală Poiana, la orele 15.00, convocată la cerea edilului local.

Achiziţii publice cu ignorarea CL

“Noi, membrii Consiliului Local Turburea, semnatari ai acestei înştiinţări vă aducem la cunoştinţă că vom suspenda lucrările Consiliului Local începând cu data de 22.07.2011 pe termen nedeterminat, datorită situaţiei create în Primăria Turburea, din motivele semnalate mai jos, până la clarificarea situaţiei create”, aşa îşi încep cei nouă consilieri documentul înaintat, săptămâna trecută, prefectului judeţului Gorj, Liviu Andrei. Consilierii enumeră apoi câteva din situaţiile în care primarul Bîrcă a dat dovadă de lipsă totală de transparenţă: “achiziţiile publice derulate în cadrul Primăriei Turburea în decursul anilor 2009-2011, unde Consiliul Local a fost ignorat” dar şi faptul că “la capitolul cheltuieli sunt sume foarte mari pentru care Consiliul Local a cerut documente şi justificări, acestea nu au fost însă prezentate şi există voci din aparatul primarului care susţin că aceste cheltuieli sunt nejustificate, nelegale şi extrem de mari”.

Banii cheltuiţi de cumnatul lui Bîrcă, ţinuţi la secret

Consilierii se plâng şi de faptul că: “între Primăria Turburea şi Serviciul Public de Gospodărire Turburea se derulează sume imense fără nicio informare către Consiliul Local. Din informaţiile noastre şi aici sunt cheltuite sume nejustificate de mari pe diverse achiziţii care nu au nimic comun cu activitatea acestui serviciu. Deşi acest serviciu se subordonează Consiliului Local ni s-a refuzat din partea şefului de serviciu să ni se aducă lămuriri în privinţa cheltuielilor făcute”. Consilierii se referă la banii “investiţi” de fostul şef al Serviciului Public Turburea, cumnatul lui Bîrcă, Cosmin Şerban Becheru, condamnat pentru furt, recent reabilitat de instanţa de la Cărbuneşti deoarece au trecut şase ani de la comiterea faptei. Numai în perioada în care cumnatul lui Bârcă s-a aflat la cârma acestui serviciu, s-au cheltuit din bani publici peste două miliarde de lei vechi, consilierii nefiind informaţi şi pe ce.

Presiuni în primărie

Consilierii atrag atenţia, de asemenea, că Bîrcă face presiuni atât asupra membrilor Consiliului Local Turburea cât şi asupra unor salariaţi ai primăriei “privind modul în care aceştia îşi exprimă votul pe diverse proiecte de hotărâri iniţiate de către aceştia, pe diferite căi”. Din cauza atmosferei create de Bîrcă, i-au mai transmis consilierii prefectului Liviu Andrei, mai mulţi funcţionari din instituţia publică au plecat ori sunt pe picior de plecare, ei dându-le exemplu, în acest caz, pe contabila primăriei, jurista şi secretara acestei instituţii. Nepunerea în aplicare, cu rea credinţă, a hotărârilor de Consiliu Local, de către primar a atras după sine şi tărăgănarea acestor hotărâri prin instanţele judecătoreşti, mai transmit, în scris, cei nouă consilieri, “prejudiciază bugetul local al comunei cu sume de ordinul miliardelor”.

Prefectul intervine

Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj, a menţionat ieri că a luat la cunoştinţă de demersul consilierilor locali de la Turburea şi că îşi va trimite acolo doi reprezentanţi. “Subprefectul şi şeful de la Legalitate se vor deplasa la Turburea pentru a verifica, care este situaţia la faţa locului”, a declarat prefectul fără a se grăbi să tragă alte concluzii, până când echipa trimisă de el nu va analiza problemele apărute în comuna gorjeană. Numai consilierii PDL şi un consilier independent nu au semnat înştiinţarea pentru Prefectura Gorj.

Anamaria Stoica

Vărul Vătuiu, în locul consilierului demisionar

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de Consiliu Local de la Turburea se află astăzi şi luarea la cunoştinţă de către consilieri a demisiei lui Ion Cătălin Pătru, membru PDL, şi înlocuirea sa cu un alt consilier. Se vehiculează în rândul consilierilor că Bîrcă îl vrea în Consiliul Local pe casierul de la Serviciul Public, adică pe vărul soţiei sale, Nicu Vătuiu. Localnicii susţin însă că Vătuiu nu a muncit deloc pentru PDL, în timp ce unii spun că acesta figurează undeva pe locul 7 în lista partidului. Sunt persoane care aduc ca sigur faptul că Vătuiu nu ar fi candidat deloc în lista de consilieri. Aceleaşi persoane susţin că Pătru ar fi demisionat din funcţie şi din partid tot ca urmare a presiunilor făcute de primarul Ion Bîrcă, care vrea să îşi atragă de partea sa doar anumiţi membri ai PDL care îi sunt alături. De asta, Bîrcă nu îl mai vrea de partea sa pe încă un consilier, care i-a asigurat, în schimb, voturile necesare numirii pe post. Reprezentanta PDL pe zona Turburea, Elena Cojocaru, nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere legat de această schimbare în Consiliul Local.

Litigiile Primăriei Turburea, în şedinţă

După ce consilierii au semnalat vineri la şedinţa extraordinară de Consiliu Local că primarul întârzie în mod nejustificat procesele pe care instituţia publică le are pe rol, primarul Ion Bîrcă a pus pe ordinea de zi şi o informare legată “litigiile pe rolul instanţelor”. Ordinea de zi mai cuprinde şi aprobarea organigramei pentru înfiinţarea Compartimentului de Evidenţă a Populaţiei şi Stare Civilă, primarul dorind angajarea a trei persoane la acest nou serviciu. Consilierii nu au fost de acord cu acest lucru solicitând ca atribuţiile noului serviciu să fie preluate de trei salariaţi ai primăriei nu de oameni din afară. Se rectifică, de asemenea, bugetul local, se va discuta despre igienizări în şcoli, aprovizionare cu lemne, radiere vehicule de pe raza localităţii şi despre aprobarea unor ajutoare sociale pentru persoanele cu o situaţie materială precară.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here