Reunire fără nume noi

454

Pandurii a început perioada de pregătire, echipa s-a reunit sub comanda lui Edi Iordănescu, noul tehnician al gorjenilor ţinând ca înainte de ieşirea pe teren să le vorbească în vestiar elevilor săi, discuţie care s-a întins destul de mult.

Gruparea gorjeană porneşte la drum în 2015 de o poziţie departe de obiective şi jucătorii şi antrenorii sunt gând la gând, toţi dorindu-şi ca în această primăvară Pandurii să schimbe macazul şi să ofere suporterilor mai multe bucurii decât în anul trecut.
Edi Iordănescu şi-a chemat echipa la ordine începând cu ora 14:00, oră la care a intrat în vestiar, unde a zăbovit vreme de două ceasuri. Noul tehnician a dorit să-şi expună o parte din cerinţe înainte de a începe munca împreună şi de a le prezenta jucătorilor şi câteva principii ce vor trebui respectate. Unul dintre acestea, cel cu care Iordănescu junior vrea să pornească la drum este acela că, la fiecare antrenament sau joc, fiecare jucător trebuie să dea 100% şi că 99% înseamnă că nu a dat totul, ci că nu a dat nimic! Iordănescu vrea ordine, disciplină, dar şi rezultate imediate, iar pentru asta consideră foarte importantă perioada următoare, în care se pun bazele pentru ceea ce se doreşte a fi renaşterea pandură.

În aceeaşi formulă de lot
Niciun jucător nou nu şi-a făcut apariţia la reunirea pandurilor, antrenorul Edi Iordănescu declarând că are mare încredere în lotul actual, singura mare dorinţă a sa legată de componenţa lotului legându-se de postul de fundaş central, acolo unde obligatoriu trebuie să apară măcar un jucător. “Deocamdată nu sunt mutări importante la nivelul lotului, în principiu o să regăsiţi acelaşi nucleu de jucători, vor mai fi discuţii zilele următoare şi vom clarifica şi situaţia jucătorilor care sunt pe final de contract, mă refer la cei care sunt în ultimele şase luni. Sunt ceva discuţii pentru a completa jocului cu 1-2, maxim 3 jucători, eu am încredere deosebită în acest nucleu de jucători”, a declarat noul antrenor al Pandurilor la ora startului pregătirilor de iarnă. Iordănescu spune că este convins de valoarea jucătorilor pe care îi are sub comandă şi un obiectiv pe care trebuie să-l îndeplinească rapid este acela să-i facă şi pe jucători să simtă acest lucru: “Tot ce îmi doresc este ca şi ei să conştientizeze interesul lor, nu numai de moment, pentru că trebuie să ieşim din această zonă, dar şi pentru perspectivele din viitor, pentru că, ca să pleci la mai bine, trebuie să performezi şi să ai rezultate, doar aşa poţi să intri în atenţia unor cluburi mai mari, mai importante”, a mai spus fiul Generalului Iordănescu.

nistor reunireNistor: “Sper din tot sufletul să vă las ceva frumos aici!”
Dan Nistor pare să fi pus punct speculaţiilor apărute în ultima vreme legate de o eventuală trecere a sa în Giuleşti începând din această iarnă. Jucătorul a ţinut să precizeze că are contract cu Pandurii până în vară şi va continua aici dorindu-şi să şteargă repede cu buretele evoluţiile mai slabe din ultima vreme şi să conducă echipa spre îndeplinirea obiectivelor: “Nu mă aştepta nimeni în Giuleşti, am văzut la televizor, dar nu este nimic adevărat, nu m-a contactat absolut nimeni, mai am şase luni cu Pandurii şi o să-mi respect contractul până la bun sfârşit. Nu m-ar tenta, am ceva de demonstrat aici şi trebuie să-mi închei contractul şi apoi vom vedea ce va fi. O să vedeţi un nou Nistor în acest retur de campionat, sper din tot sufletul să vă las ceva frumos aici. De la acest retur aştept să urcăm cât mai sus în clasament, să nu mai stăm unde am fost până acum, pe acest loc urât. În noul an îmi doresc să am multă sănătate şi cât mai multe împliniri pe plan profesional. Abia aşteptăm să-l cunoaştem pe Edi Iordănescu, sperăm că vom face o treabă extraordinară împreună şi să fim sănătoşi”, a spus mijlocaşul revenit în vară, sub formă de împrumut, de la Evian. Şi Edi Iordănescu spune că Nistor face parte din planurile sale pentru acest retur: “Este un jucător foarte important şi valoros, e un jucător pe care eu mă bazez şi mi-aş dori să rămână, în următoarea perioadă vom clarifica toate aceste situaţii, eu mă bazez pe el şi mizez pe experienţa lui şi pe dorinţa lui de a reconfirma. În vară este un moment important şi pentru el şi trebuie să înţeleagă asta, pentru că se va lua o decizie şi în ceea ce priveşte viitorul lui şi mă refer la Evian, în cazul în care se va întoarce acolo, în cazul în care nu se va întoarce şi va fi solicitat în altă parte, el pentru asta trebuie să demonstreze în acest retur şi, pentru ca să poată să demonstreze, trebuie să se pregătească bine, trebuie să fie conştient că cluburile din afară sunt profesioniste şi sunt sigur că el va fi monitorizat permanent şi evoluţiile lui vor fi urmărite îndeaproape de cei de la Evian. Aici va avea condiţii bune de lucru, se va antrena bine, deci nu mizez decât pe dorinţa lui şi pe faptul că el trebuie să înţeleagă că doar pregătindu-se bine şi jucând bine poate să-şi facă un drum frumos în viitor”, a explicat Edi Iordănescu ce aşteaptă şi ce ar trebui să facă Dan Nistor în retur atât pentru el, cât şi pentru echipa la care evoluează.

Lotul Pandurilor prezent la reunirea de ieri:
Portari: Stanca, Mingote, Gliwa
Fundaşi: Pleaşcă, Unguruşan, Negrescu, Piţian
Mijlocaşi: Anton, Nistor, Răduţ, Buleică, Iorga, Predescu, Nicoară, Shalaj, Militaru
Atacanţi: Matulevicius, Roman, Shamsin, Smrekar, Brata.
Au lipsit: Erico, Elton, Momcilovic, Christou.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here