Reţinut pentru că a încălcat o interdicţie

365

Un tânăr de 22 de ani, din Gorj, a fost reţinut pentru 29 de zile deoarece nu a respectat interdicţia de a părăsi localitatea. Marian A. este cercetat pentru furt calificat, instanţa hotărând, după audiere, interzicerea de a părăsi localitatea pe timpul cercetărilor. Pentru că nu a respectat acest lucru, a fost reţinut.

“Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 zile a lui A. Marian, de 22 ani, din judeţul Gorj, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, întrucât nu a respectat interdicţia de a nu părăsi localitatea. Reamintim faptul că luni, 12 iulie a.c., cu ocazia investigaţiilor derulate în cauzele privind furturile din locuinţe comise în perioada aprilie-mai 2010, în dauna a trei părţi vătămate din comuna Ţânţăreni, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti şi Postului de Poliţie Ţânţăreni au stabilit că suspecţi de comiterea faptelor sunt A. Marian, A. Daniel, de 21 ani şi P.C. Aurel, de 21 ani, toţi din judeţul Gorj”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Se pare că cei trei suspecţi au pătruns prin efracţie în locuinţele din care au furat trei cazane din cupru, pe care le-au valorificat ulterior la un centru de colectare a fierului vechi de pe raza oraşului Filiaşi, judeţul Dolj. “În primă fază, poliţiştii au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, a celor trei suspecţi şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj, a completat Tică.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here