Reținerea lui Greblă, caz de presiune asupra judecătorilor CCR?!

621
Toni Greblă

Modul în care procurorii anticorupție au procedat în cazul lui Toni Greblă, atunci când l-au reținut pe fostul judecător constituțional, le-a dat de gândit celorlalți membri ai Curții Constituționale a României. Fostul președinte al instituției, Augustin Zegrean, a vorbit într-un interviu la stiripesurse.ro despre presiunile asupra judecătorilor CCR, el menționând că nu există astfel de presiuni. Fostul președinte a remarcat însă “enormitatea” din cazul Greblă. “Am mai spus că nimeni nu mi-a cerut vreodată să iau o anumită decizie. Ar fi fost greu să îi ceri unui judecător așa ceva. Judecătorul nu poate fi schimbat din funcţie, nu are dreptul la al doilea mandat. A fost enormitatea cu Greblă, dar în afară de asemenea cazuri e greu să pui presiune pe un judecător”, a spus Zegrean.
Fostul președinte recunoaște că în momentul în care judecătorii CCR l-au văzut încătușat pe Greblă s-au speriat, în condițiile în care până atunci acesta participase la ședințe alături de ei. Zegrean nu se sfiește să spună că fostul parlamentar gorjean a fost “executat nedrept”, mai ales că reținerea sa pentru 24 de ore s-a produs în momentul în care CCR respinsese legile Big Brother, cele care dădeau SRI și DNA mai multe puteri în urmărirea și interceptarea convorbirilor unor persoane anchetate sau nu. “Da, executat nedrept. Putea să fie lăsat acolo. S-a acționat exagerat. Atunci ne-am speriat cu toții că poate să vină DNA să te ia de la micul dejun fără să fii citat, fără nimic”, mai declară fostul președinte al Curții Constituționale a României.
Toni Greblă este judecat, în prezent, la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat alături de alte persoane că s-ar fi implicat în derularea unor afaceri în perioada în care era judecător constituțional. Funcția respectivă nu îi permitea acest gen de activități, DNA susținând că ele au fost mascate prin interpuși tocmai în speranța că nu vor deveni publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here