Rețea nouă de iluminat public în cartierul de tineri de la Preajba

523

Reţeaua electrică din cartierul nou de la Preajba a fost grav afectată de lucrările efectuate în zonă. Autorităţile au decis înlocuirea reţelei de iluminat.

„Pentru corecta informare a cetățenilor, în urma solicitării noastre, CEZ ne-a emis un răspuns referitor la situația iluminatului public din cartierul de tineri de la Preajba. Specialiștii furnizorului de energie electrică au constatat că rețeaua a fost grav avariată în urma intervențiilor în timp ale unor constructori la utilitățile generale și individuale.

Același lucru se menționează și în raportul firmei care asigură mentenanța iluminatului public de la Târgu Jiu, SC EURO AUDIT SERVICE SRL.

 

S-a încercat repararea sistemului de iluminat, dar, din păcate, acest lucru nu a fost posibil și de aceea este nevoie de o rețea nouă. Acest lucru necesită timp pentru că trebuie urmați pașii prevăzuți de legislație.

Deja, Consiliul Local a aprobat documentația și indicatorii tehnici. Cert este, însă, că la Preajba vom avea un iluminat public modern, așa cum instalăm în toate cartierele municipiului Târgu Jiu”, a precizat primarul Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here