Raport de audit dezastruos, despre Puşcăria Târgu-Jiu

287

PenitenciarMisiunea de audit, efectuată de o echipă a ANP la Penitenciarul Târgu-Jiu, s-a încheiat acum vreo trei săptămâni. Raportul de audit nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Conţinutul acestuia este pe cât de real pe atâta de dezastruos. Fără a fi cosmetizat, raportul cuprinde toate neregulile constatate la faţa locului.

Umbre asupra sectorului economico-administrativ

Echipa Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor a auditat sectorul păstorit de jupânul Comisar Ion Popescu, adică cel economico-administrativ. Iar castanele le va scoate din foc inspectorul principal Constantin Hăbudeanu, cel care s-a aflat în perioada misiunii de audit la comanda sectorului logistic, întrucât bădia Ion Popescu fusese împuternicit director plin peste pârnaie. Oricum, datorită faptului că neregulile constatate s-au petrecut/produs sub oblăduirea sa, în mod sigur, de critici şi muştruluieli nu va scăpa nici Comisarul Ion Popescu. Mai ales că problemele cu adevărat grave care apar în raportul de audit se referă la nerespectarea procedurilor de lucru, în special, din domeniul achiziţiilor. Cu consecinţe directe asupra modului defectuos în care-au fost drămuiţi banii publici.

Piatra de moară – Secţia Pojogeni

O situaţie critică o reprezintă Secţia de la Pojogeni, un fel de piatră de moară ce atârnă greu de gâtul conducerii Penitenciarului Târgu Jiu. Acolo, practic, există nişte construcţii ce au aparţinut unei foste unităţi militare. Iar la acest obiectiv se asigură paza, cheltuindu-se în fiecare lună vreo 150 de milioane lei fără a se produce ceva. Situaţia actuală datează din 1998 şi, între timp, s-au mai dărâmat niscaiva construcţii ale şandramalei existente acolo. Şi problema care se pune este aceea că au fost scoase din patrimoniu, dar nu tocmai corect din punct de vedere procedural. Spre a se remedia situaţia ar fi nevoie de o Hotărâre du guvern. Şi ar fi bine să se grăbească, fiindcă niciodată nu se ştie cât va mai rezista Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. Un guvern şubred şi sub care încă mai merg ilegalităţile. Aşa cum a mers HG-ul de înfiinţare a Facultăţii maghiare de medicină şi Farmacie de la UMF Târgu Mureş. Ar mai rămâne de văzut cum va proceda pe mai departe Chestorul Ioan Băla. Dacă va sesiza comisiile de disciplină ori va da numai nişte atenţionări, în stilu-i caracteristic, ascunzând gunoiul sub preş.

De la „duţisme” la „niţoisme”?

Deşi aflată temporar pe funcţia de directoreasă, Raluca Niţoiu a remarcat incompatibilitatea perpetuă a soţilor Angela şi Alin Popescu, dar încă nu acţionează pentru eliminarea unei asemenea stări de fapt. Dacă ar mărturisi într-o conferinţă de presă, doar este ditamai Purtătorul de cuvinte al puşcăriei, am înţelege-o! Şi totuşi, putem fi îngăduitori cu domnia sa întrucât se străduieşte, sperând că a găsit o soluţie pentru ieşirea neaşteptată din situaţia „conflictului de interese”. A îndrăznit să-i propună, aşa, ca de la femeie la femeie, Angelei Popescu cum că ar putea divorţa. Ceva la modul în care se laudă că a procedat şi Duţă, preşedintele CNAS, care şi el a divorţat de soaţa sa. Ce mai contează că aceasta încă-i poartă numele şi derulează afaceri împreună. Deocamdată, doamna Angela merge mai departe, Fără divorţ, probabil până i se vor toci sau rupe toate… tocurile la pantofi.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here