Răduț, așteptat la Sibiu

299

Grigoraș începe să adune, una câte una, piesele angrenajului de care are nevoie în sezonul viitor. Deocamdată, transferurile nu sunt multe, nici foarte spectaculoase, însă tehnicianul este încă încrezător că echipa va arăta așa cum își dorește la startul campionatului.

Țintă a Pandurilor și sezonul trecut, după ce în urmă cu doi ani a fost adus sub formă de împrumut la echipa gorjeană pentru un an, Mihai Răduț își mută din nou bagajele la Târgu Jiu. Mai întâi va face o escală la Sibiu, acolo unde echipa este cantonată acum: “Începând din această seară (n.red. – ieri), o să avem încă doi jucători în pregătire: Roman și Răduț. Răduț a primit deja dezlegare de la Steaua să vină să se pregătească cu noi, iar cel mai târziu mâine, sperăm să perfectăm toate actele de transfer. Mihai Răduț a avut mai multe propuneri, dar a ales expres să vină la Pandurii pentru că am înțeles că s-a simțit foarte bine aici, la noi. Sper să fie primit cu brațele deschise la Târgu Jiu pentru că și înainte a demonstrat că poate fi un jucător extrem de util. Eu unul mi l-am dorit de la bun început…”, a declarat Petre Grigoraș. Răduț urmează să fie deținut în coproprietate, în părți egale, de cele două cluburi, Pandurii și Steaua, jucătorul rezolvându-și problemele financiare cu clubul bucureștean.

Brazilienii, ținuți la secret
În tabăra pandură, de câteva zile sunt și doi jucători carioca, jucători ale căror nume nu au fost dezvăluite de conducerea echipei gorjene, ei urmând a fi testați în cele două jocuri amicale din această săptămână: “Avem de câteva zile doi brazilieni noi care se pregătesc aici, e vorba de un mijlocaș stânga și de un atacant central. Amândoi sunt tineri, unul are 22 de ani, iar celălalt 24 de ani și sunt aduși de impresarul Traian Gherghișan. Nu pot spune prea multe despre valoarea lor, dar îi așteptăm să îi vedem la joc în cele două amicale din această săptămână. Abia după aceea ne vom gândi la o eventuală decizie. Oricum, 100% vor mai veni și alți jucători în probe, în cel de al doilea stagiu de pregătire din Austria”, spune Grigoraș. Dacă în ceea ce privește jucătorii fără nume, la propriu și la figurat, există șanse de a ajunge în lotul Pandurilor, piesele grele de pe lista jucătorilor doriți de Grigoraș fie au căzut, fie au șanse mici de a ajunge la Târgu Jiu. Robert Muhren, de la Volendam, care a înscris sezonul trecut 25 de goluri pentru echipa batavă, a declinat oferta Pandurilor, iar pentru Mamadou Bah, de la Strasbourg, nu se are acordul clubului de care ține jucătorul: “Din păcate, transferul olandezului a picat, clubul nostru a făcut o propunere mai mult decât decentă, onorantă, adică una foarte bună. Din nefericire nu este vina noastră dacă nu s-a realizat acest transfer, nu putem obliga jucătorii din alte țări să vină la noi. La el, din câte am înțeles, chiar dacă clubul a fost de acord cu propunerea venită de la Pandurii, s-a opus soția. Referitor la Mamadou Bah, atâta timp cât nu avem încă acordul clubului, nu putem să facem încă nimic. Noi mai sperăm și acolo, dar și în varianta Dan Nistor pentru că așteptăm un răspuns oficial de la Evian în perioada imediat următoare”, a mai spus tehnicianul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here