Radu Teodorescu este pasionat de pescuit

494

radu teodorescuPentru Radu Teodorescu, preşedintele Tineretul Social-Democrat (TSD) din Gorj, cel mai minunat loc din lume este localitatea gorjeană Baia de Fier, locul său natal.

Acolo merge în fiecare weekend pentru a-şi „încărca bateriile” şi tot în acea zonă de munte şi-a descoperit şi cea mai mare pasiunie a sa – pescuitul.

Radu Teodorescu are multe pasiuni, însă cea mai importantă dintre ele este pescuitul. Îi place să pescuiască în orice baltă sau râu din Gorj şi merge cu drag, ori de câte ori are timp, să se relaxeze pe malul apei pentru că, spune Radu, „când sunt cu undiţa în mână, mă detaşez de toate problemele cotidiene.” Despre cea mai mare captură a sa, îşi aminteşte că „erau doi crapi, unul de 5 kg, celălalt de 4,8 kg, prinşi într-o baltă privată de Ştiucani, comuna Slivileşti.” De altfel, râurile preferate de el pentru pescuit sunt Galbenul şi Olteţul, de unde prinde păstrăv.
O altă mare pasiune a preşedintelui TSD Gorj este lectura şi citeşte cu interes cărţi din orice domeniu, considerând că „nu există carte din care să nu ai ce învăţa.” Ultimul volum citit este „Arta războiului”, scrisă de Sun Tzu „o carte deosebit de interesantă, despre strategie militară şi politică din perioada Chinei Antice şi 90% din conţinutul ei este format din maxime de strategie şi analiză”, după cum afirma Teodorescu. În momentul de faţă, Radu citeşte un „Curs de Simbolică Politică”, scris de Andrei Ţăranu.
De asemenea, tânărului prezent astăzi la rubrica noastră îi place muzica. Are obiceiul să cumpere din benzinării câteva CD-uri de fiecare dată când ajunge în astfel de locuri, ultimele achiziţii de acest gen fiind de samba şi reggae. El ascultă cu plăcere Richard Clayderman, dar spune că formaţiile sale preferate sunt IRIS şi Phoenix, pe cea de-a doua chiar reuşind să o aducă la Târgu-Jiu, în 2008, când a fost organizatorul unui concert de succes, care s-a desfăşurat în parcarea de la Piaţa Centrală, bucurându-se de un public numeros, mai exact, peste 5000 de persoane. Atunci formaţia Phoenix s-a aflat pentru prima dată, după 25 de ani, în oraşul nostru iar pentru prezenţa trupei aici şi pentru minunatul spectacol live pe care l-a susţinut pentru târgujieni s-a luptat acelaşi Radu Teodorescu.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here