“Puşcaşii” de pe Sohodol

346

Mai zilele trecute aflându-mă pe Valea Sohodolului să văd cum se „implementează” proiectul Natura 2000- NGV / ROSCI0129 pe teren, am constatat un lucru curios ce m-a făcut ca după aceea să umblu „cu ochii în patru” când mai merg prin chei. Dar, despre ce e vorba. Pe când mă uitam la un traseu de alpinism aflat în apropierea peşterii Gârla Vacii şi care pe vremuri se numea parcă Dintele Cheilor că toate vechile pitoane au fost schimbate cu noile modele folosite la ora actuală în alpinism, mi-am întors privirea spre un mic scoc cu grohotiş din spate. Prin acel loc se putea urca pe creastă şi de multe ori l-am folosit pentru a ajunge sus şi a face fotografii ale cheilor de la înălţime.

În apropierea respectivului con de grohotiş se află un semn de circulaţie ce indică celor care doresc să parcurgă cheile cu maşina că urmează o curbă periculoasă. Uitându-mă mai cu atenţie la respectivul indicator am constatat că este ciuruit de gloanţe şi alice. Pentru cei care îşi aduc aminte, în armată era o materie (ca să-i spunem aşa) numită cunoaşterea armamentului din dotare şi a efectelor sale. Nu vreau să spun că aş fi fost eu pe atunci „mare sculă de basculă” dar, având anumite carenţe la capitolul disciplină, majoritatea învoirilor şi permisiilor le luam în urma unor trageri şi concursuri organizate la nivel de unitate privind cunoaşterea armamentului şi a puterii de penetrare în anumite materiale printre care şi plăci de metal cu grosimi diferite.
După cum se poate vedea în fotografiile făcute cu această ocazie părerea mea este că în respectivele semne s-a tras cu mai multe feluri de armă, deci nu putem spune că a fost ceva întâmplător (dacă putem numi întâmplare faptul ca la mijlocul cheilor acum promovate la rangul de sit comunitar de importanţă naţională după cum scrie pe panoul montat la intrare poţi întâlni diverşi indivizi care probabil îşi încearcă armele pe semnele de circulaţie). Repet, după modestele mele cunoştinţe şi după fotografia ce arată ieşirea proiectilelor din tabla indicatorului rutier cred că acolo s-a folosit atât armament cu ţeava ghintuită, cât şi cu ţeava lisă.
Nu intenţionez să iniţiez o prelegere despre ce s-ar putea întâmpla dacă turiştii ori alpiniştii de pe Cheile Sohodolului s-ar putea afla în raza de tragere ori ricoşeu a proiectilelor „războinicilor” ce-şi încearcă armele pe ţinte ad-hoc (chiar şi noaptea pentru că sunt grupuri de alpinişti ce stau cu corturile pe chei câte 2-3 zile şi s-ar putea afla pe drum plecând ori venind din Runcu). Ca să nu mai vorbim de responsabilitatea (ori mai bine zis iresponsabilitatea, căci nu cred că în vreo instrucţiune referitoare la armament se specifică folosirea acestuia asupra indicatoarelor rutiere ori în perimetrele ariilor naturale ca în cazul nostru Reţeaua Europeană Natura 2000) unor deţinători de armament, căci haideţi să ne înţelegem, nu a venit Rambo nici Agentul 007 în misiune prin aceste locuri şi au tras atât de prost încât au găurit indicatoarele rutiere din chei în loc să-şi elimine „inamicii”.
Lăsând gluma la o parte (glumă, glumă dar mie nu prea îmi vine să râd deloc) respectivii „şmecheraşi” (ori puşcaşi – pârâiaşi cum erau satirizaţi de o cunoscută trupă de divertisment) ar trebui într-o primă fază să fie atenţionaţi că pe Valea Sohodolului nu este zonă de conflict, nici poligon de reglare a armelor nici (şi este grav dacă este aşa) perimetru unde anumiţi purtători de armament îşi pot etala „ifosele” vânătoreşti (chiar noaptea). Iar apoi, cred că există sancţiuni specifice pentru că repetarea acestor practici poate avea urmări dintre cele mai neprevăzute.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here