Proteste la Prigoria, procese pentru Bălăşoiu

282

BALASOIUZile de tensiune pentru angajaţii sucursalei miniere Prigoria, din cadrul Complexului Energetic Craiova, care au aflat că au locurile de muncă puse în pericol pentru că, de anul viitor, unitatea se va închide pentru că îşi epuizează resursele.

 

Zeci de salariaţi au iniţiat deja un protest în curtea unităţii, după ce au primit preavize în baza cărora le sunt desfăcute contractele de muncă. Unitatea se pregăteşte de reduceri de personal menite să ajute la scăderea cheltuielilor, directorul general Constantin Bălăşoiu fiind ameninţat cu procese de către liderul sindical Constantin Creţan.

Muncitorii care protestează în curtea unităţii sunt nemulţumiţi că vor fi trimişi acasă de la 1 martie, ei declarând că nu vor să fie disponibilizaţi întrucât mulţi dintre ei au până în 40 de ani. Minerii au menţionat că nu au nimic împotriva disponibilizărilor care îi vizează pe cei mai în vârstă dintre ei şi care mai au un an sau doi până la pensie, aceştia urmând să beneficieze de un concediu de aşteptare, în care vor primi 75% din salariul de bază şi sporul de vechime de 25%. „Nu ne-a spus nimeni nimic până la 1 februarie că vom fi disponibilizaţi, din contră, liderii noştri de sindicat au făcut vorbire de concediul de aşteptare pentru cei în vârstă. Acum directorii ne-au trimis hârtii acasă că de la 1 martie vom fi disponibilizaţi, ori noi nu dorim aşa ceva. Avem copii, locuri de muncă nu vom mai găsi, să-i dea afară pe cei care mai au firme sau care sunt pilele directorilor, nu pe noi, cei care avem între 30 şi 40 de ani”, spune Daniel Bondoc, unul dintre minerii protestatari.

Acesta afirmă că nimeni din conducerea unităţii şi nici liderii de sindicat nu discută despre problemele viitorilor disponibilizaţi, motiv pentru care acţiunile de protest vor continua şi în următoarele zile. „Dacă nu se schimbă nimic veţi vedea că îmi aduc aici şi familia şi o să iau şi o sticlă de benzină ca să-mi dau foc. Altfel nu ne bagă nimeni în seamă, ne vor trimite acasă şi se vor spăla pe mâini de noi”, mai spune Bondoc. La fel ca el gândesc şi alţi viitori foşti ortaci, supăraţi că îşi pierd slujbele doar pentru că nu au pile. „I-au oprit pe cei care le-au făcut directorilor cabane la Rânca sau le sunt neamuri. Nu mai spun că pe linie politică a mai intervenit şi primarul din Roşia de Amaradia care acum umblă la listă să o schimbe. E o bătaie de joc”, declara ieri un alt miner.

Sindicalistul Creţan, nemulţumit

Minerii de la Prigoria sunt organizaţi în mai multe sindicate, unul dintre acestea aparţinând Federaţiei Naţionale a Muncii, condusă de Constantin Creţan, care ameninţă direct conducerea CE Craiova cu procese, dacă disponibilizările vor continua. „D-lui Bălăşoiu i s-a urcat la cap că e un mare director. Va vedea de săptămâna viitoare că vom depune noi plângeri împotriva măsurilor abuzive pe care le ia acum şi cred că lucrurile se vor schimba. Păi sindicatul nostru de acolo are 80 de membri, cam un sfert din angajaţi, şi primul pe lista de disponibilizări este chiar liderul nostru, Gheorghe Vlădaia, care mai are 4 ani până la pensie. Eu nu am pomenit niciunde să dai afară liderul pentru că desfiinţezi pur şi simplul sindicatul. Nu vom lăsa lucrurile aşa mai ales că ei nici nu au luat acordul sindicatului nostru pentru aceste măsuri”, spune Creţan.

O parte dintre cei aflaţi acum în situaţia de a fi disponibilizaţi aparţin de Federaţia Naţională Mine Energie, condusă de Marin Condescu. Acesta declară că protestele minerilor ar fi întemeiate dacă ei şi liderii lor nu şi-ar fi dat acceptul pentru măsurile luate de administraţie. „În decembrie toţi au semnat cam toate hârtiile care li s-au băgat în faţă. Nu ştiu dacă s-au uitat pe ce semnează, cert este că au fost de acord. Ei sunt acolo 300 de oameni şi au vreo cinci sindicate, sunt dezbinaţi şi fiecare a crezut că disponibilizările se fac pe spinarea altora. Acum s-au trezit toţi într-o situaţie din care nu ştiu cum să mai iese, mai ales că rezerva de cărbune se va epuiza în doi ani şi oricum exploatarea va fi închisă. Eu am avut o discuţie cu liderii de la Prigoria şi o să încerc să îi ajut, deşi e cam târziu şi mai este şi problema cu epuizarea rezervelor”, spune liderul FNME.

Sucursala minieră Prigoria va disponibiliza de la 1 martie 110 salariaţi, unitatea rămânând cu 250 de angajaţi, activitatea acesteia urmând să se reducă până la zero în următorii ani. Sucursala minieră este singura exploatare de cărbune din cadrul Complexului Energetic Craiova, restul necesarului de cărbune fiind furnizat de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Târgu Jiu, ambele unităţi urmând să fie incluse de guvern într-o nouă companie, Electra, pentru a cărei înfiinţare sunt făcute demersuri de circa doi ani.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here