Protest în faţa Parchetului şi Judecătoriei Motru

375

Primăriei Motru şi Poliţiei Municipale de aici li s-a solicitat, săptămâna trecută, aprobare şi li s-a comunicat totodată că se doreşte de către un grup de opt persoane organizarea, în cursul acestei săptămâni, a unui protest în faţa Judecătoriei şi Parchetului Local.

Până în prezent, autorităţile locale au refuzat să aprobe protestul îndreptat de cei opt gorjeni nemulţumiţi împotriva magistraţilor de la cele două instituţii care tărăgănează, în opinia acestora, soluţionarea unor dosare grele care îi au pe ei drept reclamanţi. Protestatarii se plâng că pe rolul instanţei de judecată stau un timp mult prea îndelungat dosarele lor, pentru care au însumat mari cheltuieli de judecată, dar şi că procurorii finalizează cu uşurinţă cu neînceperea urmăririi penale plângerile lor penale. Solicitanţilor li s-a indicat de către autorităţi să facă protestul în alt loc, doar aşa urmând să li se dea aprobare, deoarece ar exista o hotărâre de Consiliu Local care interzice aceste forme de protest în faţa acestor instituţii de justiţie. Oamenii sunt însă nemulţumiţi şi spun că în scurt timp ar urma să intre în greva foamei.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.