Proiectul politizat ,,SOS Oltenia”, eşuat din faşă

268

DSC_0102SOS Oltenia proiectul cu care s-a împăunat atât de mult Marin Condescu, sindicalistul care crede că a salvat Gorjul iar acum s-a hotărât brusc să salveze şi restul Olteniei, nu a fost decât un exerciţiu de imagine pentru şeful Federaţiei Naţionale Mine Energie(FNME).

Un exerciţiu care a trebuit să le arate celor prezenţi că el, Condescu, nu s-a rupt de Traian Băsescu, pe care l-a adus cu el în imagini la simpozionul numit strategie, şi că are şi ceva atracţie către Victor Ponta, pe care l-a inserat zgârcit în filmul de prezentare cu care şi-a început acţiunea. A adus însă alături nişte oameni care, cel puţin o jumătate dintre ei, chiar au crezut că adunarea în cauză ar produce ceva efecte pe viitor. După cum s-a finalizat însă SOS Oltenia, slabe şanse…

SOS Oltenia, Strategia de Dezvoltare a Regiunii Sud-Vest Oltenia, marca FNME, a început pompos şi s-a finalizat dezastruos. Asta, dacă este să facem economie de cuvinte, pentru a descrie ce s-a dorit şi ce s-a realizat prin organizarea acestui simpozion. Pentru a da amploare evenimentului Marin Condescu a invitat guvernanţii, secretarii de stat şi apoi şefii DSC_0101administraţiilor judeţene şi locale din Oltenia, pentru a participa la întâlnirea de vineri de la Târgu-Jiu. Ştiind că această întrunire va fi un simulacru ori că cine ştie ce le va cere, în final, Condescu, membrii Guvernului nu au venit la întâlnirea cu organizatorii de la Gorj. S-au scuzat, întorcându-i spatele lui Condescu şi secretarilor de stat, care tocmai vineri au avut mare treabă în capitală. Au făcut cam acelaşi lucru chiar şi şefii de administraţii din Oltenia, venind totuşi la Gorj, DSC_0034Prefectul de Dolj, primarul din Râmnicu-Vâlcea şi încă câteva autorităţi. Prezenţă slabă evident. Şi-au făcut apariţia însă câţiva parlamentari, Dan Ilie Morega şi DSC_0041Victor Ponta fiind absenţi. Absenţi au fost şi ,,specialiştii” din minerit şi energie pe care i-au anunţat organizatorii. A fost prezent totuşi Ionel Manţog, Costantin Bălăşoiu şi ,,generalii” Tiberiu Trotea, Octavian Graure şi Daniel Burlan. Liderii de sindicat din DSC_0042USMO au fost şi ei toţi la întrunire, sindicatele fiind principalul organizator, amfitrionul întrunirii fiind prefectul de Gorj, Liviu Andrei. Invitaţi la masa discuţiilor au fost şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.

Şoc: film cu Băse la matineu

Pentru a-i introduce mai bine în stare şi a gândi la rece strategia de dezvoltare a Regiunii Sud-Vest DSC_0086Oltenia, Condescu s-a gândit să se folosească de nişte imagini, că nu degeaba şi-a achiziţionat recent o televiziune. Imaginile ca imaginile, dar când a apărut Băsescu pe ecran participanţii au avut un şoc, asta deoarece se anunţase sus şi tare că evenimentul nu va fi, deloc, politizat. Atunci ce căuta Băsescu acolo? Şi mai mult, ce căuta acolo un Băsescu de campanie electorală. Pentru că era prea mult portocaliu, s-a apelat însă şi la imagini alb-negru, asta ca să nu îi doară ochii pe participanţi. Şi ce spune Băsescu, în discursul său electoral? DSC_0047Chestii despre energie şi despre minerit pe care evident că nu le-a respectat în vizita sa făcut în Germania de exemplu. ,,Energia nu se poate vinde”, spunea Băsescu în campania electorală din 2009 de la Motru ca şi alte sloganuri electorale. Filmul a produs primele reacţii, pesediştii au început să se strâmbe iar pedeliştii să râdă pe sub mustăţi. Numai Condescu stătea şi privea fix în DSC_0057ecranul televizorului amplasat în mijlocul sălii. Filmul de câteva minute a fost completat şi cu două intervenţii ale lui Victor Ponta, asta ca să creeze un aşa-zis echilibru între Putere şi Opoziţie, ştiind Condescu probabil că dacă nu va face asta s-ar fi trezit cu jumătatea de sală goală.

Discursuri pe bandă

După film, Condescu, a susţinut un discurs prezentând o strategie formată din date statistice şi cam atât. S-a discutat despre strategia de dezvoltare mai mult creionându-se situaţia neagră ce ne aşteaptă dacă CEO nu se va mai realiza. În final Condescu a menţionat chiar că este nevoie de un lider, fapt care a stârnit nemulţumiri. Nu s-a trasat sarcini pentru participanţi ori o întâlnire viitoare.

Sarcină face apel la politicieni să renunţe la orgolii

DSC_0119Dacă organizatorii au început cu stângul evenimentul de la Sala Maură, nu se poate spune acelaşi lucru despre participanţi. Oamenii de afaceri care au participat la eveniment au apreciat efortul organizatorilor, Nicolae Sarcină fiind unul dintre cei care şi-a arătat disponibilitatea să fie implicaţi în găsirea de soluţii viabile pentru relansarea economică a Regiunii Oltenia. „Am convingerea si încrederea totală în acest proiect şi fac totodată un apel către politicieni, deputaţi, senatori, actuali DSC_0123sau foşti preşedinţi de partide, respectiv, domnul Ion Ruşeţ, domnul Toni Mihail Grebla, domnul Cosmin Popescu, domnul Severus Militaru, domnul Ion Călinoiu, domnul Florin Cârciumaru, domnul Ionel Mantog, domnul Mugurel Surupăceanu, domnul Dan Ilie Morega şi domnul Vasile Popeangă –specialişti de marcă în domeniile lor de activitate, cu o experienţă bogată, să treacă peste orgolii şi să susţină împreună această iniţiativă la nivel central întrucât de avantajele acestui proiect beneficiază toţi locuitorii judeţului Gorj, dar şi ai întregii Oltenii“, a declarat Nicolae Sarcină. “ Nu pot decât să îmbrăţişez şi să apreciez iniţiativa de organizare a acestui simpozion, în mod special, implicarea domnului preşedinte Marin Condescu în realizarea acestui proiect. Personal, cred în Strategia de Dezvoltare a Regiunii Sud-Vest Oltenia, care va avea ca efect crearea de noi locuri de muncă în sistemul minier şi energetic, reconversia forţei de muncă de care vor beneficia locuitorii judeţului dar şi cei din Regiunea Oltenia. Un lucru îmbucurător îl constituie implicarea din primul moment la iniţiativa domnului Marin Condescu, a prefectului de Gorj, Liviu Andrei, cel care a fost şi gazdă, dar care s-a constituit şi ca liant al mediului politic, de afaceri şi al partenerilor sociali”, a conchis Sarcină. Alături de omul de afaceri Nicolae Sarcină, la eveniment au mai participat Viorel David şi Constantin Izvoranu.

Călinoiu -,,Este nevoie de echidistanţă politică totală şi depolitizarea acestei acţiuni”

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a analizat la rece acţiunea organizată de sindicatele lui Condescu şi de Patromin. Călinoiu a menţionat că simpozionul nu trebuia să prezinte contextul politic. ,,Organizatorii au vrut să scoată în evidenţă contextul politic, dar nu cred că a fost o abordare prea bună. Aş putea spune că a fost chiar o abordare nefericită a acestei acţiuni. Ideea este bună dar felul în care s-a pus în scenă nu a fost aşa cum m-am aşteptat. În final, Marin Condescu chiar a spus că ne trebuie un lider, fapt cu care eu nu sunt de acord”, a declarat Călinoiu. De altfel în discursul său rostit la începutul simpozionului, Călinoiu a subliniat că el este implicat, ca urmare a funcţiei sale, în dezvoltarea economică şi socială a judeţului Gorj. ,,Este o nevoie acută de dezbatere profesionistă, de a elabora şi a gândi pe termen lung o strategie întocmai pe conceptul de regionalizare. Este nevoie şi de o echidistanţă politică totală şi depolitizarea acestei acţiuni, pentru succesul acesteia”, a declarat Călinoiu, care ca şi alţi participanţi aşteaptă ca să se tragă nişte concluzii favorabile şi să se şi facă ceva după acest simpozion.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here