Proiect CNSLR-Frăția Gorj, Ziua Funcționarului Public, aproape de adoptare

365

Anul trecut, Conducerea CNSLR-Frăţia Gorj a transmis o scrisoare deschisă adresată Parlamentului României pentru declararea zilei de 23 iunie – Ziua Funcţionarului Public. Potrivit preşedintelui CNSLR Frăţia Gorj, funcţionarii publici merită o zi a lor, motiv pentru care, între demersurile sindicale, se regăseşte şi un proiect de lege privind instituirea Zilei Funcţionarului Public. La ora actuală proiectul este în linie dreaptă, termenul de adoptare fiind data de 11 aprilie 2016.

Reprezentanţii CNSLR-Frăţia Gorj au pregătit chiar un proiect de lege privind instituirea Zilei Funcţionarului Public. Proiectul conţine patru articole, conţinutul lor confirmând data de sărbătorire a Zilei Funcţionarului Public, dar şi o serie de precizări privind instituţiile abilitate să organizeze manifestările ce vor fi derulate cu această ocazie. “Proiectul legii a fost conceput de noi și trimis în e-mail la toți deputații României, pe adresa de e-mail a partidelor politice parlamentare și la câțiva senatori. Dintre sutele de e-mail-uri trimise, au răspuns doar trei deputați cu care am menținut un contact permanent. Aceștia sunt: Petru Movilă și Tudor Ciuhodaru (deputați de Iasi) și Bîrsășteanu Florin (deputat cu origini din Gorj). A fost mai mult decât suficient. Ei au fost cei care au coalizat în jurul lor 25 de deputați, care ne-au semnat proiectul și l-au depus în Parlamentul României în data de 1.10.2015.”, a menționat Sorin Torop, unul dintre inițiatorii proiectului.

Proiect susținut de parlamentari
Parlamentarii care au semnat proiectul de lege inițiat de CNASLR-Frăția Gorj provin din toate formațiunile politice: PSD, PNL, UDMR, ALDE și independenți. Printre acesti deputați se regăsesc și doi parlamentari de Gorj: Camelia Khraibani și Vasile Popeangă. Proiectul a primit aviz favorabil de la Consiliul legislativ în data de 12.11.2015 (nr.1215). În data de 15.02.2016 s-a dezbătut în Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senatul României, iar în data de 16.02.2016 proiectul s-a dezbătut la Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului. Termen pentru adoptare se împlinește la data de 11.04.2016.

CNSLR – Frăţia Gorj luptă pentru drepturile funcţionarilor publici
Valentin Popa, preşedintele CNSLR-Frăţia, filiala Gorj, luptă pentru drepturile funcţionarilor publici. Acesta consideră că “funcţionarul public ar trebui să fie tratat într-un mod cu totul deosebit de către Statul Român. (…) Recunoaşterea meritelor funcţionarului public poate fi oficiată de către statul român prin instituirea unei legi a funcţionarului public.” Potrivit preşedintelui CNSLR Frăţia Gorj, funcţionarii publici merită o zi a lor. “Considerăm că şi funcţionarii publici trebuie să aibă o zi a lor, aşa cum există şi Ziua Sănătăţii şi altele”, mărturiseşte Valentin Popa.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here