Probleme cu constituirea claselor de profesională

1532

Unele licee tehnologice din județ se confruntă cu o problemă destul de serioasă în această perioadă. Lipsa candidaților face imposibilă constituirea tuturor claselor de profesională cuprinse în planul de școlarizare pentru anul școlar 2021-2022. Pentru a se salva totuși unele clase, s-a decis mutarea candidaților înscriși de la o unitate de învățământ la alta, astfel încât să se ajungă la numărul minim de 15 candidați/clasă.

Astfel de situații au apărut, de exemplu, la Colegiul Economic ”Virgil Madgearu”, Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” și Liceul Energetic din Târgu-Jiu, dar și la Colegiul Tehnic Motru. ”Chiar ieri (n.red. joi, 26 august) am chemat niște directori de licee tehnologice ale căror clase de școală profesională nu aveau suficiente cereri de înscriere și i-am rugat să colaborăm și să ajungem la o concluzie comună astfel încât, dacă la niciuna dintre aceste școli nu se creau clase de profesională, să luăm copiii de la una, de la alta, să putem să salvăm măcar o clasă sau două. S-a făcut acest lucru; directorii au fost foarte cooperanți și au înțeles starea de fapt. În loc să nu facă niciun liceu tehnologic clasa de profesională, am ales, de comun acord, să salvăm totuși niște clase. De exemplu, la calificarea ”ospătar”, la Economic, la clasa de profesională erau înscriși 11 elevi, iar la ”Ion Mincu” erau înscriși 8 copii. Conducerea Colegiului Mincu a fost de acord ca acești copii să se ducă la Economic pentru a se salva o clasă. De asemenea, conducerea Liceului Energetic a fost de acord ca cei 7 înscriși, pentru că erau doar 7 înscriși dintr-un număr minim de 15 elevi la o clasă de profesională, de la calificarea ”electrotehnică” să se redistribuie la liceele tehnologice care au acest profil, nu neapărat din municipiu”, a declarat inspectorul școlar general Dana Constantinescu. La dispoziția elevilor din județ care doresc să învețe o meserie au fost puse, pentru anul școlar 2021-2022, circa 500 de locuri. Câte dintre acestea se vor ocupa se va ști cu exactitate după ce se încheie această etapă de redistribuire a candidaților de la un liceu la altul. „Suntem în situația de redistribuire a elevilor, deci acolo unde nu este un număr minim să-i redistribuim către alte unități de învățământ. Acest proces nu s-a finalizat. Am avut o situație și la Colegiul Tehnic Motru, unde am încercat să gestionăm încât să se realizeze planul de școlarizare. Legea Educației ne permite un număr minim de elevi sub care nu putem să coborâm și, dacă nu ating acel număr minim, noi încercăm să găsim soluții să-i direcționăm către alte școli unde sunt locuri. Acest proces va mai dura un pic pentru că trebuie să sincronizăm solicitările elevilor cu posibilitatea de a fi școlarizați unde au solicitat și, dacă nu se poate acolo, să-i direcționăm către alte unități de învățământ”, a precizat inspectorul școlar general adjunct Marian Staicu.

Propunere de comasare a liceelor tehnologice din Târgu-Jiu
Ca o soluție la această dificultate a liceelor tehnologice din municipiul Târgu-Jiu de a-și face clasele, IȘJ Gorj a venit cu propunerea de a le comasa, astfel încât din cinci licee să rămână doar două. Potrivit inspectorului școlar general Dana Constantinescu, această măsură nu ar fi afectat numărul cadrele didactice sau personalul auxiliar. Propunerea a fost respinsă de autoritățile locale.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here