Poliţiştii rutieri din Gorj, instruiţi din ordinul lui Igaş (VIDEO)

397

_MG_7187Lucian Diniţă, directorul Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Florentin Titov Gherghe, inspectorul principal în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au fost prezenţi joi la Târgu-Jiu, cu ocazia unei activităţi de instruire a efectivelor de poliţie rutieră. Timp de trei zile, peste 500 de poliţişti, din cadrul Poliţiei Rutiere Gorj, au fost instruiţi de către aceştia.

 

Activitatea pentru care comisarul şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Rutiere din IGPR, a venit la Târgu-Jiu, este o acţiune de instruire a poliţiştilor de la Rutieră. Timp de trei zile, peste 500 de poliţişti rutieri vor fi instruiţi asupra modului de acţiune în trafic, atitudinea, comportamentul, aplicarea corectă a legii. „Obiectul acestei acţiuni îl reprezintă o activitate pe care ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş a ordonat-o cu privire la instruirea efectivelor de Poliţie Rutieră, şi mă refer şi la cele specializate şi la cele desemnate să desfăşoare acţiuni pe linie rutieră, sub aspectul atitudinii, comportamentului în trafic, a modului de acţiune, şi a modului de aplicare a legii şi prevenirea corupţiei în rândul acestor structuri”, a declarat Diniţă. Acesta a mai adus la cunoştinţă faptul că încă din mai 2010 Direcţia Rutieră a elaborat un program de atitudine şi acţiune, pentru perioada 2010-2012, în care pe lângă obiectivele strategice existente în această strategie, există şi principiile de atitudine, care ghidează activitatea poliţiştilor rutieri.

Nu mai există controale de rutină

_MG_7193Comisarul şef Diniţă, a adus la cunoştinţă că de şase ani nu se mai fac controale de rutină, acestea dispărând din peisajul poliţienesc încă din 2005. „În cadrul Poliţiei Rutiere nu mai există controale de rutină, vorbim despre controale tematice, discutăm despre date, informaţii, indicii cu privire la autovehicule, conducătorii acestora, pasagerii existenţi în maşini, marfa, deci nu mai vorbim despre controale de rutină. Un alt aspect pe care vreau să îl aveţi în vedere, este acela că poliţiştii rutieri nu au plan de amenzi. De asemenea, nu există conceptul de stat la pândă, este o formă de manifestare a unora care încalcă regulile de circulaţie şi pentru care e nevoie să se ia o măsură, invocă statul la pândă. Nu este real, se acţionează în baza unor planuri”, a mai adăugat directorul Direcţiei Rutiere. Încă un element pe care l-a amintit Diniţă, este o reglementare în momentul de faţă, care a mai fost sesizată, şi anume cea căreia un conducător auto, atunci când este oprit, trebuie să rămână în autoturism, cu mâinile pe volan, şi să urmeze instrucţiunile poliţiei. Comisarul a spus că acestea nu se respectă, de ambele părţi, iar de aici se ajunge la conflicte verbale, uneori chiar şi fizice.

De doi ani, reduceri substanţiale ale accidentelor

În cadrul conferinţei de presă care a fost ţinută la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, directorul Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a spus că instruirea înseamnă modul de acţiune, modul de impunere a legii de către Poliţiştii Rutieri. „Din 2009, Poliţia Rutieră nu a avut ca obiectiv aplicarea neapărat de sancţiuni. S-a mers pe educaţie, infrastructură, şi aplicarea legii. Primele două nu ţin de poliţie, dar aplicarea legii da. Anii 2009-2010 au fost ani de reduceri substanţiale a numărului accidentelor rutiere şi mai ales numărul persoanelor decedate din acestea, dar mai avem multe de făcut în acest sens. Chiar şi în primele luni ale acestui an, ne arată că suntem în scădere, cu privire la numărul de accidente, dar mai ales a victimelor decedate”, a mai adăugat acesta. Echipa care se va ocupa de instruirea poliţiştilor este formată din Direcţia Rutieră şi Direcţia Anticorupţie, care a elaborat, un plan de măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul efectivelor de Poliţie Rutieră. Instruirea s-a făcut timp de trei zile, cu câte peste 150 de poliţişti în fiecare zi, începând de miercuri, asta însemnând tot ce reprezintă efectivul de Poliţie Rutieră la nivel judeţean. Transmiterea şi prelucrarea ordinelor şi dispoziţiilor, normelor interne cu privire la modul de acţiune, atitudinea şi comportamentul pe care trebuie să îl aibă, cum trebuie să acţioneze în trafic. „Acea mică înţelegere între conducător şi poliţist trebuie să dispară, pentru că există norme interne, există acte normative, care stabilesc modul de acţiune”, a mai spus Diniţă.

Prevenirea corupţiei a personalului M.A.I.

Şi Florentin Titov Gherghe, inspectorul principal în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie a fost prezent la Târgu-Jiu. Acesta a spus că se va acorda o mai mare atenţie prevenirii faptelor de corupţie a personalului M.A.I. „Din punct de vedere al activităţii de prevenire a corupţiei, Direcţia Generală Anticorupţie acordă o atenţie deosebită sectorului de prevenire a faptelor de corupţie a personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, chiar dacă această activitate nu a adus rezultate uimitoare, aşa cum au activităţile de combatere. Activitatea de prevenire se desfăşoară constant, la nivelul tuturor structurilor, şi în ultimii ani am căutat să o amplificăm, şi în acelaşi timp să creştem calitatea acestei activităţi”, a spus Gherghe. Astfel, toţi poliţiştii rutieri din Gorj, vor fi supuşi unor teste de integritate, efectuate de personalul specializat al Direcţiei Generale Anticorupţie, timp de trei zile.

Ana-Maria Catalinoiu

{youtube}7KXiA_zmK00{/youtube}

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here