Poliţiştii în acţiune, la casele de schimb valutar

370

casa schimb valutarPoliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj au desfăşurat zilele trecute o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite comise în domeniul operaţiunilor de schimb valutar. Cu această ocazie, au fost verificate un număr de şapte societăţi comerciale cu puncte de lucru pe raza municipiului Târgu-Jiu.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat un număr de două sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 12/1990, republicată, în valoare de 3.000 lei şi au confiscat suma de 1.424 lei care nu a putut fi justificată prin documente.

De asemenea, la două dintre societăţile comerciale verificate, poliţiştii au constatat lipsa faptică a sumelor de 187.150 lei, respectiv 290.000 lei, acestea fiind ridicate fără întocmirea unor documente justificative. Actele de control urmează a fi înaintate către Garda Financiară Gorj, pentru aplicarea măsurilor prevăzute de Legea nr. 82/1991 (Legea contabilităţii).

I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here