Plângeri penale pentru conducerea CEO

280

Colegiul Director al Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) a anunţat, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că va depune plângeri penale împotriva conducerii Complexului Energetic Oltenia (CEO) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Conform comunicatului, demersurile vin ca urmare a acţiunii abuzive a administraţiei CEO de a modifica unilateral salariile începând cu data de 1 aprilie, fără ca salariaţii să fie chemaţi la negocieri individuale şi cu încălcarea gravă a Codului Muncii, respectiv a Contractului Colectiv de Muncă (CCM). FNME anunţă că va oferi sprijin tuturor salariaţilor pentru deschiderea conflictelor individuale de muncă precum şi preluarea, la cererea acestora a tuturor acţiunilor în justiţie legate de nerespectarea CCM şi a Contractului Individual de Muncă.
De altfel, sindicaliştii anunţă continuarea activităţii de pichetare a ANRE în perioada 13-20 mai pentru a atrage atenţia autorităţilor şi a opiniei publice asupra pericolelor externe care prejudiciază industria energetică şi consumatorii din România. Începând cu data de 20 mai, pe termen nelimitat, se vor desfăşura acţiuni de pichetare ale sediilor CEO şi Diviziei Miniere din Târgu-Jiu cu 300 de membri de sindicat pentru a protesta faţă de abuzurile conducerii unităţii prin încălcarea CCM.
FNME va declanşa, în urma consultării cu responsabilii sindicali, membri ai Consiliului de Coordonare, conflictul colectiv la nivelul sectorului mine energie.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here