Peste 300 de camere video la Bac-ul din Gorj

325

bac_camere_video_57038500Inspectoratul Şcolar Judeţean va folosi peste 300 de camere de supraveghere video pentru examenul de Bacalaureat din această vară, camerele fiind aceleaşi care au fost utilizate şi anul trecut, când notele liceenilor nu au fost dintre cele mai notabile.

Instituţia nu va cheltui vreun ban pentru a asigura supravegherea video pe parcursul examenelor, inspectorul şcolar general Iustin Paralescu menţionând că toate camerele provin de la laboratoarele de informatică din unităţile de învăţământ, nefiind făcute achiziţii speciale cu această ocazie. „ Nu sunt camere din acelea speciale, de supraveghere, sunt camere web, care există în dotarea şcolilor. Şi-au dovedit eficienţa anul trecut şi le utilizăm şi anul acesta. Oricum, eu mizez pe seriozitatea oamenilor. Ele sunt bune pentru că dau un plus de autoritate supraveghetorilor şi, astfel, exigenţa va fi aceiaşi în toate sălile”, afirmă Paralescu. Inspectorul şcolar general spune că în judeţul Gorj vor susţine examenul de bacalaureat aproximativ 5800 de elevi în 17 centre, lucrările acestora urmând să fie examinate în trei centre, toate aflate în municipiul Târgu Jiu.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here