Peste 1.700 de gorjeni au fost diagnosticaţi cu viroză şi pneumonie

538

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a finalizat centralizarea îmbolnăvirilor din ultima săptămână. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, numărul persoanelor diagnosticate cu viroză şi pneumonie a ajuns la 1.731, 103 persoane necesitând internare.

Comparativ cu săptămâna anterioară, la cea mai recentă centralizare a situaţiei îmbolnăvirilor înregistrate la nivelul judeţului nostru s-a remarcat o creştere a cazurilor de pneumonii şi viroze. “Avem un total de 1.122 de cazuri de viroze, săptămâna trecută fiind 994, iar la pneumonie au fost 462 de cazuri şi s-a ajuns la 609. În total, în ultima săptămână au fost internate 103 persoane cu viroze şi pneumonie”, a menţionat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Recomandări pentru evitarea îmbolnăvirilor
Pentru a evita îmbolnăvirea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj fac precizarea că oamenii ar trebui să-şi ia o serie de măsuri, printre care cele de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.
De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este indicat să se folosească mijloacele de protecţie adecvate.
Vârstnicii şi, în mod deosebit, cardiacii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here