Peste 1.300 de amenzi, aplicate în doar șapte zile

195

În ultimele șapte zile, în urma acțiunilor desfășurate pe raza județului, polițiștii gorjeni au aplicat aproape 1.400 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 500.000 de lei. De asemenea, au reținut aproape 80 de permise de conducere.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj acţionează permanent pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în perioada 12 – 18 ianuarie a.c., poliţiştii au desfăşurat acţiuni punctuale pentru combaterea evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit, pentru prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, dar şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi asigurarea fluenţei traficului rutier în zonele aglomerate. În perioada menţionată, poliţiştii au intervenit la 162 de evenimente petrecute pe raza judeţului Gorj, din care 102 au fost sesizate prin apelul de urgenţă 112. Cu această ocazie, au fost constatate 38 de infracţiuni, din care 16 au fost de natură judiciară, șapte pentru fapte prevăzute de codul silvic, 13 contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi două pentru alte genuri, au fost aplicate peste 1.300 de amenzi și au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 12.500 de lei. ”În perioda 12-18 ianuarie au fost aplicate 1.370 de sancţiuni contravenţionale, din care 119 au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, șapte pentru comerţ ilicit, patru pentru nerespectarea normelor privind paza obiectivelor, 34 în domeniul silvic, 1.135 pentru nerespectarea normelor circulaţiei rutiere şi 71 pentru alte acte normative. Valoarea amenzilor aplicate este de aproximativ 500.000 de lei, iar valoarea bunurilor confiscate este de aproximativ 12.500 de lei”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Aproape 80 de permise, reținute
În aceeași perioadă, zeci de șoferi au rămas fără permise sau fără certificate de înmatriculare ale autoturismelor. ”Poliţiştii rutieri au reţinut 78 de permise de conducere, din care 15 pentru consum de alcool, 15 pentru depăşirea limitei legale de viteză şi 48 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase 54 de certificate de înmatriculare din care cinci pentru lipsă anvelope de iarnă şi 49 pentru stare tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here