Pentru a patra oară – Pîrvulescu, ales preşedinte al Sindicatului „Minerul” Peşteana

313

F1000023Membrii Sindicatului Liber “Minerul” Peşteana şi-au ales ieri, prin vot, noua conducere. Scrutinul a fost realizat pe parcursul întregii zile şi s-a finalizat abia seara după ce toţi sindicaliştii au ieşit din schimb. Şi de această dată, preşedinte al Sindicatului Liber “Minerul” Peşteana a fost ales Dumitru Pîrvulescu, care a candidat pentru al patrulea mandat consecutiv.

Pîrvulescu nu a avut contracandidat, concurenţă întregistrându-se însă pentru posturile de lideri şi vicelideri ai organizaţiei sindicale.

După conferinţa premergătoare alegerilor care au avut loc, la începutul lunii, la Rovinari, loc în care s-au stabilit şi condiţiile dar şi data în care va avea loc scrutinul pentru alegerea noii conduceri a sindicatului de la Peşteana, ieri, cei 1200 de sindicalişti s-au prezentat în faţa urnelor. Votul s-a putut manifesta pe parcursul întregii zile, iar rezultatul s-a dat foarte târziu. Rezultatul nu a fost însă greu de prognozat, mai ales că pentru postul de preşedinte a candidat doar o singură persoană. Este vorba despre Dumitru Pîrvulescu care şi-a încheiat al treilea mandat dar l-a început pe al patrulea. Înainte de scrutin se vehicula însă că acesta va avea cel puţin un contracandidat dar acest lucru nu s-a realizat. “Mi-ar fi plăcut să am măcar un contracandidat”, a declarat Pîrvulescu care a anunţat că celelalte posturi din conducerea sindicatului au fost mult mai licitate.

Pe lângă funcţia de la Sindicatul “Minerul” Peşteana, Pîrvulescu a obţinut anul acesta şi funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale Mine Energie, condusă de Marin Condescu.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here