Penitenciarul Târgu-Jiu ia măsuri anti-caniculă

502

Cei peste 450 de deţinuţi din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au parte de măsuri pentru depăşirea mai facilă a efectelor produse de canicula instalată în judeţul nostru. În cazul deţinuţilor implicaţi în activităţi lucrative, programul de muncă va fi redus, cu asigurarea echipamentului de protecţie și cu evitarea efortului fizic în orele de vârf. Totodată, deţinuţii cu probleme de sănătate vor fi monitorizaţi, în această perioadă, de către medicul curant.
Măsurile dispuse de Administraţia Naţională a Penitenciarelor au fost luate în scopul diminuării stării de disconfort în rândul deţinuţilor, precum şi al reducerii riscului apariţiei unor eventuale focare de infecţie. Printre acestea se numără stabilirea unui program continuu de aerisire şi ventilaţie a camerelor de detenţie şi a spaţiilor închise unde se desfăşoară activităţi cu persoane private de libertate. Uşile celulelor vor fi lăsate deschise, prin rotaţie, fiind asigurate doar cu grilajele metalice. Timpul activităţilor sportive şi de plimbare desfăşurate în aer liber va fi crescut, cu evitarea perioadei de maximă intensitate solară, iar programul de muncă va fi diminuat, cu asigurarea de duşuri şi cu 2-4 litri apă/persoană.
Conducerea Penitenciarului Târgu-Jiu va pune la dispoziţia celor aflaţi în custodie, permanent, apă, atât pentru consum, cât şi pentru igienă şi se vor asigura că sunt respectate condiţiile igienico-sanitare referitoare la depozitarea alimentelor, prepararea, transportul şi servirea hranei. De asemenea, se pot face demersuri pentru a asigura, prin punctele comerciale din incinta unităţilor penitenciare, a unei cantităţi suficiente de apă minerală şi băuturi răcoritoare. Periodic va fi făcut controlul bacteriologic al apei potabile.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here