Paznic mort din cauza frigului

393

bscap0012Un bărbat de 59 de ani din comuna gorjeană Peştişani şi-a găsit sfârşitul ieri dimineaţă, cel mai probabil din cauza frigului. Bărbatul era paznic la un şantier, unde se construia un stadion. Acesta a fost găsit mort de către colegii lui, într-o rulotă.

Bărbatul de 59 de ani a fost găsit de către colegii de muncă, care veniseră la serviciu. Ei cred că paznicul a decedat din cauza frigului din rulotă, pe care nu l-a suportat, mai ales că temperaturile de ieri noapte au fost cu minus. “Am intrat în interiorul rulotei, ca să mă schimb, şi l-am găsit acolo, în poziţia şezut, cu lanterna aprinsă. L-am mişcat, am văzut că nu răspunde la nici o provocare, am pus mâna pe mâna lui şi am văzut că e îngheţată. Le-am spus şi la ceilalţi colegii că e mort. Am ieşit şi am sunat la 112”, a declarat un coleg de muncă al bărbatului decedat.

Exista sursă de căldură în rulotă

Cu toate că în rulota în care paznicul stătea pe timpul nopţii erau calorifere care asigurau căldura, acestea au fost găsite oprite, iar în rulotă acelaşi frig ca şi afară. Cel mai probabil bărbatul a oprit sursele de căldură şi a adormit, frigul însă i-a venit de hac. “Noi când am plecat de acolo, cu o seară înainte, am pornit generatorul pentru a încălzi caloriferul din rulotă. Generatorul era afară atunci, dar acum când l-am găsit mort, era înăuntru, oprit. Nu ştiu dacă a murit de frig, dar frig era”, a declarat un coleg de muncă. Şi şeful de şantier confirmă că existau surse de căldură în rulotă. „M-au anunţat colegii că a fost un accident la şantier.(…) Se poate să fi îngheţat de frig, însă nu ştiu sigur. Aveau cu ce se încălzi, dar probabil omul s-a încălzit prea tare, o fi oprit căldura şi a dormit în frig”, a spus Aristotel Costrei. „Când am venit la muncă, au intrat ceilalţi colegi să se schimbe şi l-au găsit mort, întins pe pat. Era bocnă de frig. Cel mai probabil din cauza frigului a murit”, a mai spus şi un alt coleg de-al paznicului.

ITM-ul şi poliţia anchetează cazul

Pentru că şi-a găsit sfârşitul la locul de muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a început o anchetă. “Muncitorii care au venit să înceapă lucrul pe şantierul bazei sportive, au găsit muncitorul care asigura paza, mort. Se pare că ar fi o moarte naturală. O să vedem exact dacă este accident de muncă, după ce vom primi rezultatele de la medicina legală”, a spus Simona Dumitraşcu, inspector şef adjunct în cadrul ITM Gorj. Şi poliţiştii cercetează moartea paznicului. “Nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului, însă poliţiştii vor continua cercetările” a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt IPJ Gorj. Bărbatul lucra de o lună de zile ca paznic la firma care construia stadionul, firmă ce aparţine liderului PNL Gorj, Dian Popescu.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here