Patru jandarmi gorjeni, în misiune în Afganistan

319

JRO_5593Circa 66 de jandarmi români se vor deplasa în Afganistan unde vor participa la misiunea de instruire NATO Training Mission-Afganistan (NTMA), o premieră pentru Jandarmeria Română. La misiunea din Afganistan vor participa şi patru jandarmi gorjeni respectiv un ofiţer şi trei subofiţeri.

Jandarmii români au răspuns apelului solemn de participare la misiunea NTMA, aceştia deplasându-se în teatrul de operaţiuni duminică, cu o aeronavă, a spus şeful Direcţiei Generale Management Operaţional din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Adrian Romanică.

CSAT a aprobat, în 22 martie, participarea României cu 66 de jandarmi (23 de ofiţeri şi 43 de subofiţeri) la NTMA. Misiunea se înscrie în responsabilităţile ce revin României ca urmare a aderării la NATO şi prevede instruirea poliţiştilor şi viitorilor poliţişti afgani. Aceasta este prima misiune desfăşurată de Jandarmeria Română sub egida NATO. Până în prezent, jandarmii au participat la misiuni sub egida ONU în Kosovo şi sub egida UE în Kosovo şi Georgia. Durata misiunii este de şase luni, după care jandarmii vor fi înlocuiţi de un alt contingent.

Trei centre de pregătire

Jandarmii vor fi împărţiţi în trei centre de pregătire a Poliţiei din sudul Afganistanului, respectiv Spin Boldak, Wardak şi Costall. Două dintre acestea sunt sub comandă americană, iar unul sub comandă franceză. Militarii selecţionaţi pentru a face parte din detaşament provin din toate unităţile Jandarmeriei Române şi, anterior selecţionării, au trecut teste privind cunoştinţe de specialitate, verificări medicale şi probe de limbă străină (engleza). De asemenea, un aspect important în alegerea lor l-a constituit experienţa acumulată în domeniul ordinii publice.

Secretarul de stat în MAI, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, Ioan Dascălu, a spus, joi, la ceremonia apelului solemn, că misiunea încredinţată jandarmilor români este una de importanţă majoră, în contextul în care NATO încearcă să ajute la “reconstrucţia unei ţări devastate de război”.

El le-a spus jandarmilor care vor pleca în Afganistan că reprezintă elita Jandarmeriei Române şi că au şansa de a participa la o misiune nobilă, asigurându-i de sprijinul său.

Dascălu a subliniat, de asemenea, că detaşamentul de jandarmi pleacă în Afganistan strict pentru misiunea de instruire a poliţiştilor de acolo şi că nu vor participa la misiuni de apărare.

Au fost stabilite trei centre de pregătire în care vor fi repartizaţi jandarmii – 23 instructori îşi vor desfăşura activitatea la Wardak, 13 la Costall şi 29 instructori la Spin Boldak.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here