Patroni anchetaţi pentru evaziune fiscală

304

Administratorii a două societăţi comerciale din judeţ s-au ales cu dosare penale în urma unor controale efectuate săptămâna trecută de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

În cursul zilei de 3 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pe raza municipiului Târgu Jiu pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale ce se manifestă la societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul comercializării produselor de panificaţie. Cu această ocazie, oamenii legii au identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din localitate, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, deţinea evidenţe extracontabile ce reflecta activitatea comercială desfăşurată de societatea respectivă în perioada decembrie 2014 – martie 2015. Potrivit poliţiştilor, prejudiciul creat bugetului general consolidat al statului este de aproximativ 23.000 de lei. Tot în urma acestor controale a mai fost identificat şi un bărbat din municipiul Motru, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din localitate, în perioada 2008 – 2011, a înregistrat în documentele contabile ale societăţii mai multe facturi fiscale ce nu au la bază operaţiuni reale. În acest caz, prejudiciul creat bugetului general consolidat al statului se ridică la suma de aproximativ 28.000 de lei. În ambele cauze s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here